|
| Statistica |
|
Total online: 3 Vizitatori: 3 Utilizatori: 0
|
|
|
|
| Statistica Mail.ru
|
|
Forum: 283/2334 Prezentări: 134 Fâşiere: 91 Articole: 61 Photo: 121
|
|
|
|
Istoria Armatei Naţionale şi unităţii militare
Istoria Armatei Naţionale şi unităţii militare
1. Premisele apariţiei organismului militar propri
- mişcarea de eliberare naţională din Moldova;
- situaţia din armata sovietică;
- apariţia ideilor de creare a organismului militar propriu
2. Constituirea primelor instituţii militare
- comisia parlamentară în probleme militare
- departamentul de stat pentru probleme militare
3. Declararea independenţei de stat şi primele acte legislative ce au stat la baza constituirii organismului militar propriu
- legea cu privire la crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova
- primele măsuri concrete realizate în vederea constituirii organismului militar propriu
- crearea Ministerului Apărării
- crearea unităţilor militare
§1. Premisele apariţiei organismului militar propriu.
Politica privind realizarea unor reforme, începută de liderii sovietici la mijlocul anilor ’80, a influenţat mişcarea de democratizare a societăţii din statele europene, jucînd un rol decisiv pentru soarta întregului sistem de alianţe politice. Noua mentalitate generată de ideile novatoare ale oamenilor politici a cuprins în aceşti ani toate ţările din Europa de Est. situaţia internaţională devine destul de tensionată.
Apariţia statului Republica Moldova pe harta politică a lumii era strîns legată de dezideratele situaţiei politice ce domneau pe continentul european.
Procesul de reforme a avut la bază politica restructurării promovată de liderul comunist de la Moscova Mihail Gorbaciov. La sfîrşitul anilor ’80, drept consecinţă a acestui proces, în ţările Europei de Est au loc un şir de transformări democratice.
În 1990, la Paris, a fost semnat Tratatul cu privire la forţele armate obişnuite din europa, care prevede reducerea substanţială a armamentului clasic. Acest important document stabilea paritate între NATO şi Tratatul de la Varşovia. Un an mai tîrziu avea să se desfiinţeze Tratatul de la Varşovia, constituit din ţările cu regim socialist. În urma dezmembrării Pactului de la Varşovia se sfîrşeşte războiul rece, care a ţinut în tensiune întreaga lume încă de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial.
Politica reformatoare a influenţat ideile şi mişcările politice din statele aflate în apropierea hotarelor Republicii Moldova.
La 4 aprilie 1990 îşi revede cursul politic Cehoslovacia. contradicţiile din iulie 1992 duc la adoptarea de către Consiliul Naţional Slovac a declaraţiei de suveranitate şi, ca rezultat, Parlamentul Cehoslovaciei, bazîndu-se pe greşelile altor ţări europene, va lua decizia de a separa Cehoslovacia în 2 state – Cehia şi Slovacia.
în urma alegerilor democratice ce se desfăşoară în octombrie 1991, Bulgaria devine ţară democratică şi curînd – cel de-al 27-lea membru al Consiliului Europei.
Destul de tensionată a devenit situaţia în Iugoslavia. Conducerea Croaţiei şi cea a Sloveniei s-au pronunţat pentru constituirea unei confederaţii şi ieşirea treptată din ea. La rîndul său, Serbia şi Muntenegru au optat pentru crearea unei uniuni de state democratice. Ca urmare, Croaţia şi Slovenia se proclamă state independente.
Politica reformatoare ce se promova în U.R.S.S. şi transformările ce le parcurgeau ţările din Europa de Est spre pluripartitism, economie de piaţă, democraţie au contribuit la apariţia unui nou stat – Republica Moldova.
Mişcarea de eliberare naţională din Moldova.
Contextul situaţiei internaţionale, evenimentele ce au avut loc în spaţiul ex-sovietic la sfîrşitul sec. XX, au servit drept catalizatori pentru mişcarea de eliberare naţională a populaţiei dintre Nistru şi Prut. Diversele activităţi social-politice au culminat la 23 iunie 1990 cu declararea suveranităţii RSSM.
Atitudinea retrogradă a forţelor conservatoare locale au impus cercurile reformatoare naţionale să grăbească crearea unor instituţii statale, pentru a se cîştiga mai repede noi atribute ale suveranităţii, care vor contribui, mai tîrziu, la declararea independenţei de stat a Republicii Moldova. Alături de celelalte instituţii statale, necesare funcţionării statului, se va încerca crearea unui mecanism militar, care trebuia să meargă pe linia tradiţiilor seculare, în virtutea aspiraţiilor naţionale şi a realităţii politice existente la acel moment în teritoriu.
Reorganizarea structurii militare şi a organismului militar sovietic, începută la sfîrşitul anilor ’80, a contribuit la realizarea iniţiativei de a se crea o instituţie militară în Republica Moldova, care reieşea direct din tendinţa poporului nostru spre o viaţă liberă şi independenţă statală totală faţă de statul sovietic.
Reţineţi: Declararea suveranităţii republicii, tendinţa spre independenţă a statului Moldova, multiplele conflicte militare din cadrul statului sovietic, au devenit o sursă importantă de învăţăminte pentru oamenii politici din Moldova şi au fost principale premise care au stat la baza constituirii Armatei Naţionale.
Situaţia din armata sovietică.
Un alt fenomen, care a grăbit apariţia instituţiei militare, l-a constituit, la începutul anilor ’90, realitatea existentă în armata sovietică. Esenţa acestui fenomen consta în faptul că moldovenii, precum şi militarii – reprezentanţi ai altor popoare neruse, dezertau din armată, această realitate fiind cauzată de multiplele conflicte interetnice din interiorul fostei Uniuni Sovietice.
Agravarea raporturilor dintre etniile fostei ţări multinaţionale duce la implicarea armatei în soluţionarea conflictelor interetnice (Tbilisi – 1989, Ţările Baltice – 1990 ş.a.). Moralul ostaşilor şi ofiţerilor era deplorabil, deoarece misiunea armatei a fost orientată spre înăbuşirea tendinţei de eliberare naţională a popoarelor fostei Uniuni Sovietice.
Conform statisticii existente în fondurile de arhivă ale Departamentului Administrativ-Militar al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, în armata sovietică, la începutul anilor ’90, îşi satisfăceau serviciul 55 de mii de tineri recrutaţi pentru serviciul în termen şi circa 5 mii de ofiţeri şi plutonieri, băştinaşi din Moldova. Majoritatea dintre ei îşi satisfăceau serviciul departe de hotarele republicii, cu toate că în această perioadă în Republica Moldova erau 2 mii de ofiţeri şi 12 – 14 mii de soldaţi ai armatei sovietice, repartizaţi într-un şir de unităţi militare, dislocate pe teritoriul ei.
Apariţia ideilor de creare a organismului militar propriu.
Declararea suveranităţii şi independenţei statale ale Republicii Moldova, demonstra că formarea unei instituţii militare proprii, care ar garanta integritatea ei teritorială, este obligatorie şi inevitabilă. La început conducerea politică a ţării intenţiona să formeze doar detaşamente de poliţie, necesare pentru menţinerea ordinii publice pe teritoriul ţării.
Cu totul de altă părere era opinia publică din ţară. La mitingurile organizate în această perioadă de diferite organizaţii social-politice se auzea tot mai insistent lozinca: „Vrem Armată Naţională”.
În scrisorile adresate Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Comisiei de Stat pentru problemele militare părinţii, care aveau fii în armata sovietică, cereau reîntoarcerea lor la baştină şi formarea instituţiilor militare proprii.
Lozinca „Vrem Armată Naţională” era susţinută şi de militarii moldoveni aflaţi în rîndurile armatei sovietice, care erau de părerea că cetăţenii Moldovei trebuie să-şi satisfacă serviciul militar pe teritoriul propriei republici.
Concomitent, problema militară se discuta şi la nivelul organului legislativ suprem. Atunci cînd legislativul examina proiectul de lege cu privire la Guvern, deputatul I. Costaş a propus o nouă variantă a denumirii Ministerului Afacerilor Interne – Ministerul Afacerilor Interne şi problemelor militare. Legislativul nu a acceptat această propunere, deoarece la acea perioadă problemele militare constituiau o prerogativă a U.R.S.S., de aceea formarea în republică a unui organ executiv pentru aceste probleme era lipsită de temeinicie.
Aşadar, pentru acea perioadă, cînd Republica Moldova mai era parte componentă a Uniunii Sovietice, problema militară nu putea să fie rezolvată în context intern, ea depinzînd de raporturile stabilite la moment cu puterea sovietică din centru.
§2. Constituirea primelor instituţii în probleme militare
Comisia parlamentară în probleme militare.
Evoluţia evenimentelor politice din interiorul statului sovietic de la începutul anilor ’90 a influenţat şi asupra transformărilor din R.S.S. Moldovenească. În primăvara anului 1990 în republică au loc primele alegeri democratice în Sovietul Suprem al R.S.S.M. Astfel se renaşte tradiţia istorică de alegere a deputaţilor în Parlamentul Ţării, tradiţie care a fost instituită în anul 1917, cînd s-au ales pentru prima dată deputaţi în Sfatul Ţării.
În timpul lucrărilor sesiunii Sovietului Suprem, cînd se examina formarea comisiilor permanente, a fost abordată pentru prima dată şi problema militară. La 11 mai 1990 a fost creată pentru prima dată Comisia parlamentară pentru securitatea statului şi problemele militare.
Scopul principal în activitatea comisiei consta în elaborarea şi promovarea politicii de stat a Republicii Moldova în domeniile apărării şi securităţii naţionale, precum şi în elaborarea doctrinei militare a republicii, proiectelor de legi militare, exercitarea controlului asupra activităţii ministerelor de forţă, a comisariatelor militare, unităţilor militare şi de frontieră, dislocate pe teritoriul republicii, “DOSAAF”- ului şi statului-major al apărării civile. Lucrul comisiei ţinea direct de scrisorile şi plîngerile cetăţenilor Moldovei, problema primordială constituind-o serviciul militar al tinerilor din republică, întrucît ideea creării Forţelor Armate nu se înaintase oficial. Iniţial este elaborat regulamentul comisiei ce studiază ideile, opiniile, sugestiile dictate de realitatea zilei, fiind direct legate de satisfacerea serviciului militar de către cetăţenii Republicii Moldova. Pentru a hotărî destinul militarilor moldoveni din armată se conlucra cu comisariatul republican, de la care se cerea punerea la dispoziţie a informaţiei despre numărul băştinaşilor aflaţi în armată şi unităţile militare, în care ei îşi satisfac serviciul, numărul şi soarta dezertorilor.
Departamentul de stat pentru probleme militare.
Acutizarea crizei social-economice şi politice din republică la sfîrşitul lunii august – începutul lunii septembrie 1990, aduce ţara în pragul unei crize social economice acute. Folosindu-se de dezordinile din economia şi politica ţării, cauzate de destrămarea sistemului totalitar, forţele reacţionare din republică, susţinute de tendinţele şovine ale alolingvilor, întreprind un şir de acţiuni, care pun în pericol integritatea teritorială a Republicii Moldova. Este vorba despre declaraţiile din 19 august de la Comrat şi din 2 septembrie de la Tiraspol, care au proclamat crearea republicii găguze şi respectiv a republicii sovietice socialiste moldoveneşti nistrene – formaţiuni anticonstituţionale ce veneau în contradicţie cu Declaraţia suveranităţii Republicii Moldova.
În aceste condiţii la 4 septembrie 1990 Sovietul Suprem al R.S.S.M. a hotărît stoparea încorporării cetăţenilor Republicii Moldova pentru satisfacerea serviciului militar activ în rîndurile armatei sovietice. Totodată, Guvernul urma să soluţioneze problema reîntoarcerii la baştină a cetăţenilor ce îşi satisfăceau serviciul militar în rîndurile forţelor armate ale U.R.S.S., satisfacerii serviciului militar în termen pe teritoriul republicii şi elaborării unui program de înfiinţare a formaţiunilor militare ale armatei naţionale, asigurării condiţiilor tehnico-materiale pentru funcţionarea ei.
În vederea soluţionării acestor probleme a fost creat Departamentul de Stat pentru problemele militare, căruia pe viitor îi revenea misiunea de a elabora programe concrete de creare a formaţiunilor militar-teritoriale.
În faza iniţială de constituire a Departamentului de Stat pentru problemele militare activitatea lui se limita practic la următoarele chestiuni:
1. Obţinerea informaţiei reale despre starea de lucruri în trupele dislocate în Districtul militar Odesa. Respectarea de către conducerea militară a legislaţiei R.S.S.M;
2. elaborarea cadrului legislativ al organismului militar prevăzut pentru viitor.
§3. Declararea independenţei de stat şi primele acte legislative ce au stat la baza constituirii organismului militar propriu
Declararea independenţei de stat.
Un eveniment deosebit ce putea stopa procesul de democratizare şi de renaştere naţională din fostele republici unionale a fost încercarea forţelor reacţionare de a realiza la 19 august 1991, o rebeliune politică la Moscova. Poziţia dură a conducerii de la Chişinău faţă de aceste evenimente, cît şi activitatea energică a autorităţilor centrale îndreptate împotriva forţelor reacţionare au fost apreciate pozitiv şi susţinute activ de populaţia republicii. Aceste evenimente au grăbit decretarea independenţei de stat a tuturor republicilor unionale şi destrămarea ulterioară a U.R.S.S.
În această situaţie, la 27 august 1991, a fost convocată la Chişinău Marea Adunare Naţională, la care au participat zeci de mii de cetăţeni ai republicii. Convocarea Marii Adunări Naţionale a însemnat reînvierea tradiţiilor istorice ale strămoşilor noştri, care organizau astfel de întruniri de masă pentru a soluţiona problemele de importanţă majoră ale statului.
În aceeaşi zi, întrunit în şedinţă extraordinară, Parlamentul Republicii adoptă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
Avînd la bază Declaraţia de Independenţă şi Constituţia Republicii, politicienii de la Chişinău au întreprins un şir de măsuri pentru recunoaşterea independenţei statale de către comunitatea internaţională şi a încheierii unor tratate politice cu caracter de prietenie şi colaborare, menite să apere statalitatea şi integritatea Moldovei.
Primele state care au recunoscut independenţa Moldovei au fost România şi Georgia. Ucraina, celălalt stat vecin cu Republica Moldova şi membru al O.N.U., a recunoscut independenţa Moldovei la 8 decembrie.
S.U.A. a recunoscut independenţa statului Moldova la 26 decembrie 1991, după ce Moldova a semnat protocolul de constituire a C.S.I.
Legea cu privire la crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Crearea statului şi menţinerea lui în plan politic pe arena internaţională necesită instituţii corespunzătoare. Una din problemele principale ce trebuiau rezolvate la acea oră era constituirea Armatei Naţionale. Avînd ca bază Declaraţia de Suveranitate, Declaraţia de independenţă, Constituţia ţării şi pornind de la ideea apărării tînărului stat, la 3 septembrie 1991 a fost adoptat Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la crearea Forţelor Armate ale republicii.
În scurt timp, după decretul privind crearea Forţelor Armate şi în scopul executării lui au fost adoptate un şir de alte documente oficiale, care aveau ca obiectiv completarea şi realizarea ideii constituirii instituţiei militare proprii. Este vorba, în primul rînd, despre trecerea în jurisdicţia republicii a comisariatelor militare dislocate pe teritoriul republicii. Toată averea lor, inclusiv sistemul de evidenţă şi control militar de pe teritoriul republicii, care devenea proprietate a Republicii Moldova, se transmiteau Guvernului Republicii Moldova cu dreptul de administrare.
Un alt pas întreprins de conducerea republicii a fost cererea de retragere necondiţionată a trupelor sovietice de pe teritoriul republicii. În perioada de tranziţie unităţile armatei sovietice urmau să se conducă de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, rămînînd să fie stabilite termenele de retragere, reglementate aspectele juridice ale dislocării provizorii a unităţilor şi subunităţilor sovietice în baza unei convenţii speciale.
Pentru reglementarea problemelor cu alte state, în conformitate cu normele de drept internaţional, la 18 noiembrie 1991, Moldova aderă la actele de neproliferare şi nimicire totală a armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă, la obiectivele şi principiile consfinţite prin Tratatul de la Paris cu privire la forţele armate convenţionale în Europa şi la documentul de la Viena asupra măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii în Europa, la Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, la Documentul final al Reuniunii pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Madrid, la Documentul reuniunii de la Kopenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E., la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, la Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, la Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid şi alte acte internaţionale.
Primele măsuri concrete realizate în vederea constituirii organismului militar propriu.
In acelaşi timp Republica Moldova informează comunitatea internaţională că intenţionează constituirea unor formaţiuni militare, destinate în exclusivitate asigurării securităţii şi integrităţii statului, păstrării regimului constituţional şi apărării drepturilor omului. În acest scop erau înaintate trei variante de constituire a organismului militar:
1. Crearea de structuri paralele cu armata sovietică după exemplul ţărilor baltice.
2. Declararea naţionalizării unităţilor militare – cale, pe care a mers Ucraina.
3. Încheierea în etapa de tranziţie a unei convenţii, care să includă aspectele social-economice, politice, precum şi statutul unităţilor militare sovietice aflate temporar în Moldova, asigurarea socială, drepturile ofiţerilor şi familiilor lor, aspectele tehnice. Se pornea de la potenţialul economic, rezervele umane şi legislaţia militară.
S-a ales anume această cale, deoarece după studierea minuţioasă a tuturor aspectelor vieţii sociale şi politice s-a constatat că baza tehnico-materială e cea mai costisitoare pentru organizarea unei armate. De aceea trebuia să se ia în considerare acest fapt, încît potenţialul militar sovietic includea şi munca poporului nostru, prin urmare nu se putea renunţa la această bază enormă, aşa cum au făcut-o, de exemplu, statele baltice.
Conform Tratatului cu privire la Forţele Armate Convenţionale din Europa, semnat la 19 noiembrie 1990, şi Acordului cu privire la plafoanele de deţinere a acestor categorii de armament, semnat la Taşkent în 15 mai 1992, Republica Moldova avea dreptul să dispună de 210 tancuri, 210 vehicule blindate de luptă, 130 transportoare blindate, 250 piese de artilerie, 50 avioane de luptă, 50 elicoptere de atac. Aşadar, s-ar fi făcut cheltuieli enorme, dacă se renunţa la potenţialul militar sovietic.
Începutul procesului de formare a Armatei Naţionale a fost condiţionat de adoptarea hotărîrii Guvernului Republicii Moldova privind neadmiterea evacuării din republică a armamentului şi tehnicii militare, a combustibilului şi altor bunuri materiale. toate mişcările de trupe, evacuarea lor, transportul de materiale urmau să se înfăptuiască numai cu consimţămîntul Departamentului de stat pentru probleme militare. Prin această hotărîre se încerca stoparea evacuării nelegitime a bunurilor materiale, care aparţinuseră unităţilor militare sovietice dislocate pe teritoriul republicii şi acum deveniseră proprietate de stat a republicii, urmînd să constituie baza tehnico-materială a Armatei Naţionale.
Deosebit de important este faptul că, în pofida condiţiilor dificile, cînd forţele antidemocratice încercau să obţină renunţarea la edificarea Armatei Naţionale, s-a început elaborarea strategiei şi concepţiei construcţiei militare. La baza proiectului de constituire a Armatei Naţionale a stat Constituţia Republicii, Declaraţia de Independenţă şi actele legislative internaţionale, care vizează această problemă. De asemenea, a fost luată în considerare şi practica mondială de constituire a Forţelor Armate proprii în diferite state din Europa şi din lume. Nu a fost trecută cu vederea nici realitatea existentă pe atunci în republică. Pentru ca proiectul să fie aprobat de legislativ, s-au studiat minuţios toate aspectele, ţinîndu-se seama de factorii economici, baza tehnico-materială, completarea cu cadre etc.
De exemplu, Moldova are o bază de recrutare de 3 – 4 ori mai mare decît posibilităţile tehnico-materiale şi necesităţile ei şi de aceea toţi tinerii ajunşi la vîrsta de recrutare pot să-şi satisfacă serviciul militar în termen.
Conform concepţiei militare, moldova s-a declarat zonă demilitarizată. Această declaraţie nu însemna însă şi inexistenţa unor structuri armate, ci doar absenţa unui complex militar, care putea angaja statul într-un conflict de proporţii.
O importanţă deosebită pentru pregătirea condiţiilor creării Armatei Naţionale o au evenimentele ce se desfăşuraseră în primele două luni ale anului 1992. La 10 ianuarie 1992 este dat publicităţii primul proiect al doctrinei militare a Republicii Moldova, în care se menţiona că: “Doctrina militară a Republicii Moldova are un caracter în exclusivitate defensiv, activităţile de pregătire şi organizare a apărării naţionale nereprezentînd ameninţări la adresa altor state”.
La 10 ianuarie 1992 Parlamentului i se propune spre examinare proiectul Legii “Cu privire la asigurarea socială şi juridică a militarilor, a membrilor familiilor lor şi a cetăţenilor angajaţi în pregătirea militară”. Avînd la bază normele de drept internaţional şi Constituţia Republicii, această Lege stabilea normele de protecţie socială şi juridică a militarilor Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi a membrilor familiilor lor. În plan politic militarilor li se garanta dreptul de a participa la referendumuri, la alegeri şi la alte acţiuni politice, beneficiind, totodată, de toate celelalte drepturi şi libertăţi politice ale cetăţenilor, stabilite de legislaţie. În acelaşi timp li se interzicea aderarea la partidele politice sau la vreo altă organizaţie social-politică. În schimb, militarii aveau dreptul de a împărtăşi liber orice confesiune şi de a practica ritualuri religioase în afara orelor de program .
La începutul anului 1992 militarii moldoveni stăteau pe poziţii ferme în problema creării Armatei Naţionale, considerînd că aceasta este cea mai bună variantă de apărare a statului.
Conform concepţiei militare, se prevedeau două genuri de armată: infanterie motorizată şi apărare antiaeriană.
Crearea Ministerului Apărării.
Modificările introduse, cît şi necesitatea unui organism de conducere, activitatea căruia să fie mult mai eficientă în funcţionare, existenţa cadrului legislativ adecvat au dus la 5 februarie 1992 la crearea Ministerului Apărării al Republicii Moldova ca organ de conducere al Armatei Naţionale.
Principalele prerogative ale acestui organ militar erau:
- studierea şi aprecierea situaţiei politico-militare din republică şi stabilirea gradului pericolului militar la momentul dat;
- participarea la elaborarea doctrinei militare, a direcţiilor principale ale politicii militare şi la formarea bugetului militar;
- elaborarea şi prezentarea către Preşedintele Republicii Moldova, spre aprobare, a proiectului planului de edificare a Forţelor Armate, a proiectului planului de mobilizare a Forţelor Armate, de dotare a trupelor cu armament şi tehnică militară;
- conducerea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul construcţiei militare;
- asigurarea promovării unei politici militare coerente, cooperarea cu forţele armate ale altor state;
- exercitarea educaţiei morale şi militar-patriotice a efectivului Forţelor Armate;
- asigurarea protecţiei sociale şi juridice a militarilor şi a membrilor familiilor lor.
Ministerul Apărării se constituia din corpul de specialişti, care a activat anterior în Departamentul de Stat pentru probleme militare, inclusiv ofiţerii de toate gradele, reveniţi la baştină.
Odată cu revenirea acestor cadre, se definitiva şi completarea structurii armatei, activitatea era mai organizată şi mai eficientă. La acest moment existau deja 700 de cereri din partea militarilor din armata sovietică, care vroiau să-şi servească Patria. Era necesar un plan complex de activitate pentru soluţionarea problemei cadrelor.
Primul Ministru al Apărării a fost generalul-maior I. Costaş, anterior fost Ministru al Afacerilor Interne.
Sediul Ministerului a devenit complexul de clădiri şi construcţii împreună cu toate utilajele şi bunurile materiale care aparţinuseră Comandamentului Direcţiei sud-vest din cadrul fostei Armate Sovietice.
Pe 18 februarie la Mensk, în timpul întîlnirii la nivel înalt a şefilor statelor CSI, Conducerea Moldovei declară încă o dată că îşi creează armată proprie. În timpul acestei întruniri numai 8 state au convenit să formeze o armată unică. Din cele 14 documente puse în dezbatere Moldova a semnat numai 2, acestea incluzînd asigurarea tehnico-materială a viitoarei sale armate şi asigurarea socială a militarilor şi membrilor familiilor lor.
Un punct aparte prevedea înapoierea armamentului scos nelegal de pe teritoriul statelor CSI.
La 21 februarie 1992 Ministrul Apărării al Republicii Moldova dl I. Costaş şi locţiitorul Comandantului Suprem al Forţelor Armate ale C.S.I, Mareşalul Şapoşnikov, general-colonelul B. Piankov discută la masa de tratative problema împărţirii patrimoniului militar de pe teritoriul republicii noastre. Tratativele s-au desfăşurat într-o atmosferă destul de complicată, după cîteva runde hotărîndu-se că 90% din averea militară din partea dreaptă a Nistrului să rămînă în posesia Ministerului Apărării al Republicii Moldova, iar din partea stîngă – aproximativ o treime. În decurs de 1,5–2 ani armata a 14-a rusă urma să părăsească republica .
§4. Crearea unităţilor militare
Declanşarea conflictului de la Nistru grăbeşte adoptarea legii “Cu privire la Forţele Armate” şi Legii “Cu privire la apărare”, adoptate în conformitate cu doctrina militară şi avînd la bază Constituţia ţării şi Declaraţia de independenţă. Conform acestor legi forţele armate ale Republicii Moldova au menirea de a apăra statul în caz de agresiune armată, de a asigura inviolabilitatea frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.
Forţele Armate se organizau în baza următoarelor principii:
- întreţinerea trupelor regulate ce se completează pe baza îmbunătăţirii obligaţiunilor militare şi înrolării benevole a cetăţenilor pe bază de contract;
- pregătirea rezervei de militari instruiţi în baza obligaţiunii militare a cetăţenilor;
- starea permanent gata de luptă şi de mobilizare a cetăţenilor;
- conducerea unică şi centralizată;
- asigurarea protecţiei sociale şi juridice a militarilor de către stat;
- educarea efectivului în spiritul dragostei de patrie, respectarea legilor şi a ideilor democratice.
Conform structurii preconizate, Forţele Armate ale republicii urmau a fi compuse din trupe regulate şi din rezerva de militari instruiţi, care numărau 10–12 mii persoane. Aceste legi au dat un nou impuls procesului de organizare a sistemului militar.
Conflictul militar de la Nistru a servit şi drept catalizator pentru edificarea instituţiei de apărare a statului.
Anume în această perioadă au luat sfîrşit tratativele moldo-ruse cu privire la trecerea sub jurisdicţia republicii a unităţilor militare, armamentului şi altor bunuri materiale care au aparţinut fostei Armate Sovietice, dislocate pe teritoriul republicii. În urma acestor tratative, sub jurisdicţia republicii urmau să treacă peste 100 de unităţi şi subunităţi.
Primele unităţi trecute sub jurisdicţia ţării au fost unitatea de transmisiuni şi unitatea de logistică, ambele staţionate în Chişinău. A urmat apoi prima mare unitate – cea de la Cahul, care mai tîrziu va constitui o brigadă de infanterie motorizată a Armatei Naţionale.
La începutul lunii aprilie a trecut sub jurisdicţia republicii unitatea militară de la Ungheni, care în viitor va sta la baza brigăzii “Prut”. Primirea unităţii militare de la Ungheni putea face posibilă introducerea artileriei pe cîmpul de luptă. Însă aceasta nu are loc, deoarece ofiţerii armatei sovietice, care s-au retras în Rusia, au sustras de la fiecare tun mecanismele de tragere. Pentru lichidarea acestui defect a acţionat în mod conştient şi înţelept colonel V.Grosu – şeful direcţiei artilerie, care în decurs de cîteva zile readuce la “viaţă” toată tehnica de luptă. În acele momente critice el apelează la ajutorul prietenilor şi tovarăşilor de arme din republicile baltice. Astfel, plutonierul Ochiciuc este trimis în una din Ţările Baltice cu misiunea de a aduce cîte un exemplar de fiecare mecanism de tragere. Misiunea a fost îndeplinită în termen şi cu cinste, iar peste cîteva zile, la 30 aprilie, au urmat tragerile experimentale, elementul în cauză fiind executat cu concursul uzinelor din Chişinău, iar la 15 mai 1992 este efectuată prima împuşcătură de luptă cu proiectil din poziţie de foc ascunsă.
În aceeaşi perioadă a trecut sub jurisdicţia Republicii Moldova şi regimentul 83 aviaţie de vînătoare, care mai tîrziu se va numi Brigada mixtă aviaţie. La 4 aprilie 1992, reprezentanţii Ministerului Apărării al Republicii Moldova se deplasează la Mărculeşti, unde în decurs de 8 zile a fost predat şi preluat echipamentul regimentului de aviaţie de vînătoare. Nici un aviator din fostul regiment nu a căzut de acord să rămînă în Moldova. Rămîn să-şi prelungească serviciul doar 18 ofiţeri, 95 plutonieri şi militari din efectivul serviciului terestru. Mai apoi, la 26 mai 1992, sosesc primii aviatori – căpitanul V. Rusu şi locotenentul major A. Popovici.
Personalul a fost nevoit să ia măsurile necesare pentru ca în scurt timp, la 27 mai, să efectueze primele zboruri în istoria Armatei Naţionale, întreprinse de cei doi aviatori nominalizaţi mai sus.
Puţin mai tîrziu este primită şi unitatea de la Olişcani, unde se găsea punctul de comandă al Direcţiei Sud-Vest. În baza acesteia se creează o unitate de pază.
În garnizoana Floreşti unde se găsea o divizie a armatei sovietice se formează o bază de păstrare a mijloacelor materiale.
La 10 aprilie 1992 depun jurămîntul de credinţă Republicii Moldova ofiţerii structurilor noi formate ale brigăzii “Moldova”, dislocate în oraşul Bălţi.
Brigada de apărare antiaeriană “D. Cantemir” este formată în acele clipe de grea cumpănă, rămînînd doar cu 10% din cadrele militare, existente pînă atunci în unitate.
La 20 aprilie1992 depune jurămîntul militar detaşamentul topogeodezic.
În baza unităţii militare nr. 42757 a fost organizată baza centrală de servicii în subordinea şefului direcţiei logistică a Ministerului Apărării.
La 22 aprilie aparatul de conducere al ministerului şi corpul lui de ofiţeri a depus jurămîntul în faţa statului Moldova şi a poporului său.
Astfel, procesul primirii şi formării subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi a constituit o etapă aparte în istoria Armatei Naţionale. La 30 aprilie 1992 Ministrul Apărării comunica comandantului suprem că Ministerul Apărării a primit unităţile militare, dislocate pe teritoriul Moldovei şi trecute sub jurisdicţia ei, conform listei semnate la 21 martie 1992 de Guvernul Republicii Moldova şi Comandamentul Suprem al Forţelor Armate Unite ale C.S.I. Efectivul unităţilor menţionate a depus jurămînt de credinţă Republicii Moldova şi poporului ei. Cu ofiţerii şi subofiţerii, care au depus jurămînt şi au manifestat dorinţa de a-şi continua serviciul în Forţele Armate ale Republicii Moldova, au fost încheiate contracte.
În scopul completării Forţelor Armate cu militari, Ministrului Apărării era împuternicit, în caz de necesitate, să cheme din rezervă ofiţeri şi subofiţeri, care au atins limita de vîrstă de aflare în Forţele Armate, pentru satisfacerea, cu acordul lor, a serviciului militar în Forţele Armate ale Republicii Moldova. Pornind de la situaţia creată, deoarece nu existau cadre de militari profesionişti, majoritatea ofiţerilor ce conduceau efectivul de ostaşi pe poziţii erau chemaţi din rezervă, îndeosebi şefi de catedre şi profesori de pregătire militară. Această realitate şi necesitatea acţiunilor de luptă fac obligatorie organizarea de lecţii practice, la care se studia armamentul şi tactica de luptă. La poligonul de instrucţie Bulboaca se organizează studierea armamentului, se efectuează trageri din armă şi alte pregătiri de luptă. Pregătirea practică pe teren avea un rol tot mai important. Se organizau aplicaţii cu o durată de la 3–4 pînă la 10 zile pentru fiecare unitate.
Pentru coordonarea acţiunilor militare ale unităţilor dislocate în zonele de conflict a fost creat statul-major, care la acel moment avea următoarele obiective principale:
1. Planificarea acţiunilor de luptă.
2. Completarea formaţiunilor cu efectiv militar.
3. Aprovizionarea cu echipament, muniţii, arme şi produse alimentare.
4. Fortificarea spaţiului de luptă.
5. Organizarea temeinică a apărării poziţiilor deţinute.
6. Controlul nemijlocit asupra executării misiunilor.
Necesitatea apărării independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării în primăvara-vară anului 1992 au contribuit în mare măsură la urgentarea procesului de organizare a organismului militar propriu.
Pe platourile de luptă de la Coşniţa, Doroţcaia, Dubăsari, Tighina şi în alte puncte fierbinţi din timpul conflictului de la Nistru ostaşii Armatei Naţionale împreună cu alţi combatanţi, patrioţi ai neamului, au apărat cu cinste şi demnitate numele de apărător al Patriei. Pentru meritele militare şi bărbăţia de care au dat dovadă în situaţii dificile au fost decoraţi cu ordine şi medalii un şir de ofiţeri ai Armatei Naţionale: cu ordinul ”Ştefan cel Mare” – 17 militari, cu ordinul ”Meritul Militar” – 28.
Stabilirea păcii la Nistru, pune bazele unei noi etape în organizarea şi definitivarea edificării Armatei Naţionale.
|
| Categorie: Diverse | Adăugat de: Codru (23.08.2016)
|
| Vizualizări: 766
| Rating: 5.0/1 |
|
|
|
Principală 
