Istoria creării Armatei Naţionale

 Evenimentele social-politice care s-au produs la sfârşitul anilor `80 au avut drept consecinţă proclamarea suveranităţii Republicii Moldova la 23 iunie 1990. Peste un an de la declararea suveranităţii, la 27 august 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa.

Situaţia creată a grăbit crearea instituţiilor statale specifice. Alături de altele, ca un atribut firesc al statului, s-a impus crearea Armatei Naţionale.

Declararea suveranităţii şi independenţei statale a Republicii Moldova demonstrau că formarea unei instituţii militare proprii, care ar garanta integritatea ei teritorială, este obligatorie şi inevitabilă.

Toate acestea au constituit premisele principale ce au condus la crearea organismului militar propriu, care va avea drept scop primordial apărarea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi independenţei statale a Republicii Moldova.

Evoluţia evenimentelor politice din interiorul statului sovietic de la începutul anilor `90 a influenţat şi asupra transformărilor din R.S.S. Moldovenească. Au loc alegerile din primăvara anului 1990 în Sovietul Suprem al R.S.S.M. în timpul lucrărilor sesiunii Sovietului Suprem, când se examina formarea comisiilor permanente, a fost abordată pentru prima dată şi problema militară. La 11 mai 1990, prin Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S.M. nr. 16-XII a fost creată Comisia parlamentară pentru securitatea statului şi problemele militare. La şedinţa din 22 mai 1990 preşedinte al comisiei a fost ales domnul Ion Costaş. La 29 mai este aprobată componenţa comisiei: locţiitor - Gh. Mazilu, membri: N. Andronache, P. Sandulache, A. Ţaran şi alţii.

Scopul principal în activitatea comisiei a constat în elaborarea şi promovarea politicii de stat a Republicii Moldova în domeniile apărării şi securităţii naţionale.

În baza Hotărârii Parlamentului nr. 254-XII din 4 septembrie şi a Hotărîrii Guvernului nr. 319 din 12 septembrie 1990 este creat Departamentul de Stat pentru problemele militare.

La 18 octombrie 1990, prin Hotărârea Guvernului nr. 404, a fost numit primul director general al Departamentului de Stat pentru problemele militare în persoana domnului Nicolae Chirtoacă, ce avea să stea la baza adoptării pachetului de legi şi acte legislative necesare pentru crearea Armatei Naţionale.

Toate aceste evenimente, cît şi activitatea desfăşurată de către Departamentul pentru problemele militare în această direcţie au făcut necesară încadrarea specialiştilor de profil în acest proces. Astfel, din armata sovietică se întorc la baştină ofiţeri cu o practică şi experienţă bogată în domeniul militar. în condiţii dificile, când politicienii de la Chişinău încearcă să întemeieze un organism militar naţional şi să elaboreze un program strategic militar, în Patrie revin militari-profesionişti, majoritatea din ei fiind fideli ideilor naţionale şi gata de a contribui la construirea unei instituţii de apărare.

Evenimentele ce au urmat după actul de proclamare a independenţei, prin care s-au pus bazele statului Moldova, au constituit un efort reformator vizând organizarea temeinică a instituţiilor statale.

Crearea statului şi menţinerea lui în plan politic pe arena internaţională necesită instituţii corespunzătoare. Una din problemele principale ce trebuia rezolvată la acea oră era constituirea Armatei Naţionale. Luând ca bază.

Declaraţia de suveranitate, Declaraţia de Independenţă, Constituţia ţării şi pornind de la ideea apărării tânărului stat, Preşedintele republicii, Mircea Snegur, la 3 septembrie 1991, prin Decretul nr. 193, în conformitate cu legislaţia internă a Republicii Moldova şi dreptul internaţional, în scopul asigurării apărării suveranităţii republicii şi a integrităţii ei teritoriale, decretează crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova.

În scurt timp după decretul privind crearea Forţelor Armate, în scopul executării lui sunt semnate un şir de documente oficiale, care completează şi realizează ideea constituirii acestei instituţii militare.

O completare firească a documentului menţionat au constituit-o decretele semnate în aceeaşi zi de către Preşedintele ţării, care vizau probleme de primă importanţă.

La 24 septembrie 1991, executivul republican, în baza Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 3 septembrie 1991 şi a hotărârii sale nr. 531, formează un grup de lucru pentru elaborarea proiectului concepţiei privind crearea Armatei Naţionale. Se formează o comisie, în care erau antrenaţi un grup de politicieni şi specialişti militari. Aceştia erau: C. Oboroc - preşedintele comisiei, membrii - N. Chirtoacă, P. Creangă, V. Grab ş.a.

Rolul principal în constituirea organismului militar propriu îi revine Departamentului de Stat pentru problemele militare. In scopul păstrării bazei tehnico-materiale necesare pentru asigurarea funcţionării Forţelor Armate ale Republicii Moldova, prin decretul nr. 234 al Preşedintelui Republicii Moldova din 14 noiembrie 1991 se declarau patrimoniu naţional armamentul, muniţiile, mijloacele de transport, tehnica militară, bazele militare şi celelalte bunuri ce aparţineau unităţilor militare ale armatei sovietice, dislocate pe teritoriul republicii. Pe viitor se interzicea evacuarea armamentului, tehnicii şi bunurilor materiale.

La 13 noiembrie 1991, prin Hotărârea nr. 268, Guvernul revine la executarea Decretului Preşedintelui din 3.09.1991 cu privire la comisariatele militare, care urmau să fie trecute în subordine Departamentului de Stat pentru problemele militare. In baza acestei hotărâri, Centrul republican de recrutare se reprofilează în Centrul de instruire al Forţelor Armate. Până la adoptarea concepţiei, regulamentului, structurii şi a altor acte legislative în vederea creării Forţelor Armate, comisariatele erau autorizate cu următoarele funcţii:

1. Evidenţa;

2. Încorporarea;

3. Testarea medicală şi psihologică;

4. Examinarea cazurilor tinerilor ce părăsesc unităţile militare.

Pentru reglementarea problemelor cu alte state şi în conformitate cu normele de drept internaţional, legislativul, prin declaraţia nr. 738-XII din 18 noiembrie 1991, aderă la actele de neproliferare a armelor nucleare, precum şi a celorlalte arme de distrugere în masă şi pledează pentru nimicirea totală a acestora. Moldova aderă la obiectivele şi principiile consfinţite prin Tratatul de la Paris cu privire la forţele armate convenţionale în Europa şi la documentul de la Viena asupra măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii în Europa.

În acelaşi timp, Republica Moldova informează comunitatea internaţională că intenţionează constituirea unor formaţiuni militare, destinate în exclusivitate asigurării securităţii şi integrităţii statului, păstrării regimului constituţional şi apărării drepturilor omului.

Complexitatea acestei activităţi, pe plan internaţional, necesita antrenarea de specialişti militari. Pe fundalul acestei necesităţi, în cadrul Departamentului Militar sunt atrase o serie de cadre militare.

Sarcinile celor încadraţi în lucrul de edificare a armatei erau, la acel moment, următoarele:

1. Pregătirea legislaţiei, elaborarea structurii şi concepţiei militare naţionale.

2. Lucrul cu efectivul de ostaşi ce părăseau unităţile militare sovietice, păstrarea anonimatului tinerilor noştri în faţa legii militare sovietice şi readucerea acestora în patrie.

3. Studierea cadrelor militare care activau în armata sovietică. Până în luna noiembrie a anului 1991 erau primite deja aproximativ 300 de cereri, din toate colţurile fostei Uniuni Sovietice, în care militarii îşi exprimau dorinţa de a reveni în Moldova şi a se încadra în Armata Naţională.

4. Cea mai importantă direcţie în această perioadă era obţinerea de informaţii despre mijloacele materiale exprimate în armament, tehnică militară şi alt imobil aflat în dotarea unităţilor militare din Moldova şi nepermiterea evacuării acestora de pe teritoriul ţării.

Paralel se duceau tratative în vederea evacuării trupelor armatei sovietice din Moldova. Împreună cu Ministerul Apărării al U.R.S.S. este adoptat un document, conform căruia ofiţerilor moldoveni nu li se puneau obstacole în cazul revenirii lor la baştină.

Deosebit de important este faptul că, în pofida condiţiilor dificile, s-a elaborat strategia şi concepţia construcţiei militare. La baza proiectului de constituire a Armatei Naţionale a stat Constituţia Republicii Moldova, Declaraţia de Independenţă şi actele legislative internaţionale, care vizează această problemă. De asemenea, a fost luată în consideraţie şi practica mondială de constituire a Forţelor Armate proprii în diferite state din Europa şi din lume. Nu a fost trecută cu vederea nici realitatea existentă pe atunci în republică. Pentru ca proiectul să fie aprobat de legislativ, s-au studiat minuţios toate aspectele, luându-se în consideraţie factorii economici, baza tehnico-materială, completarea cu cadre etc.

Conform concepţiei militare, Moldova s-a declarat zonă demilitarizată. Această declaraţie nu însemna însă şi inexistenţa unor structuri armate, ci doar absenţa unui complex militar, care putea angaja statul într-un conflict de proporţii.

O importanţă deosebită pentru pregătirea condiţiilor creării Armatei Naţionale o au evenimentele ce se desfăşoară în primele două luni ale anului 1992. La 10 ianuarie 1992 este dat publicităţii primul proiect al doctrinei militare a Republicii Moldova, în care se menţiona că doctrina are un caracter în exclusivitate defensiv, activităţile de pregătire şi organizare a apărării naţionale nereprezentând ameninţări la adresa altor state.

La 10 ianuarie 1992 Parlamentului i se propune spre examinare proiectul Legii "Cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor lor". Având la bază normele de drept internaţional şi Constituţia Republicii Moldova, această lege stabilea normele de protecţie socială şi juridică a militarilor Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi a membrilor familiilor lor.

În plan intern se iau măsuri în vederea păstrării armamentului şi a bunurilor materiale, accelerându-se rezolvarea acestei probleme printr-o inventariere a tehnicii militare în toate unităţile şi subunităţile militare existente pe teritoriul republicii.

Complexitatea acţiunilor practice impunea necesitatea unui organism de conducere, activitatea căruia să fie mult mai eficientă în funcţionare. Astfel, la 5 februarie 1992 a fost creat Ministerul Apărării ca organ de conducere al Forţelor Armate.

Conform Legii Republicii Moldova "Cu privire la apărare", care a fost adoptată la 17 martie 1992 de către Parlamentul Republicii, Ministerul Apărării este organul central al conducerii de stat a Forţelor Armate, poartă răspundere deplină pentru construirea, dezvoltarea şi pregătirea lor de luptă în vederea asigurării apărării republicii. Ministerul se constituia din corpul de specialişti care a activat anterior în Departamentul Militar, inclusiv ofiţeri de toate gradele, reîntorşi la baştină.

Odată cu revenirea acestor cadre se definitiva şi completarea structurii armatei, activitatea era mai organizată şi mai eficientă. La acest moment existau deja circa 700 de cereri din partea militarilor din armata sovietică care doreau să-şi servească Patria. Era necesar un plan complex de activitate pentru soluţionarea problemei cadrelor.

Prin Decretul Preşedintelui statului nr. 20, la 5 februarie 1992 este numit şi primul Ministru al Apărării, general de divizie I. Costaş.

Astfel se încheie prima perioadă de organizare a Armatei Naţionale.

Perioada ce a urmat după crearea suportului juridic în domeniu era legată direct de eforturile depuse de specialişti la edificarea organismului militar, cât şi de situaţia politică ce se crease la acel moment în Moldova. In primăvara anului 1992 devin tot mai evidente semnele unui conflict catastrofal care avea să atragă în hăul său vieţile unor oameni nevinovaţi. Aceasta de asemenea a accelerat procesul de organizare a Armatei Naţionale. Conflictul militar de la Nistru a servit drept catalizator pentru edificarea instituţiei de apărare a statului.

La această etapă de constituire a armatei a fost desfăşurată o activitate complexă, variată şi bogată în conţinut, ceea ce era legat de cerinţele timpului. Hotărârea Guvernului, în conformitate cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 14 noiembrie 1991 privind declararea armamentului, tehnicii şi a celorlalte bunuri materiale militare ca proprietate a Republicii Moldova, a constituit un nou pas spre edificarea organismului militar naţional.

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu acordul la care s-a ajuns cu Comandantul Suprem al Forţelor Armate ale Comunităţii Statelor Independente, în scopul creării bazei Forţelor Armate ale Republicii Moldova, Preşedintele ţării decretează trecerea sub jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor şi subunităţilor militare ale Forţelor Armate ale fostei U.R.S.S. staţionate pe teritoriul republicii şi transmiterea lor Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

Primele unităţi trecute sub jurisdicţia ţării au fost una de transmisiuni şi una logistică, staţionate în Chişinău. La 1 aprilie 1992 are loc ceremonia solemnă a trecerii lor sub jurisdicţia Republicii Moldova, desfăşurată pe poligonul de instruire.

Eficienţa măsurilor luate, cât şi convenţiile semnate cu factorii de decizie din Rusia, au grăbit momentul trecerii sub jurisdicţia Republicii Moldova a 104 unităţi militare.

Această cotitură în desfăşurarea evenimentelor va pune baza etapei de tranziţie spre constituirea practică a Armatei Naţionale. In acest timp se îmbunătăţesc cu mult organiza-rea şi funcţionarea organelor de conducere.

Concomitent, se accelerează lucrul de primire a tehnicii şi unităţilor militare de la comandamentul Forţelor Armate ale C.S.I. la Cahul este luată în primire prima mare unita-te, unde mai târziu s-a constituit o brigadă de infanterie motorizată a Armatei Naţionale.

Măsurile luate la etapa dată, în urma declanşării conflictului militar, se făceau la nivelul Comandamentului Suprem. Evoluţia evenimentelor grăbesc adoptarea, la 17 martie 1992, a Legii "Cu privire la Forţele Armate". Conform acestei Legi, Forţele Armate ale Republicii Moldova au menirea de a apăra statul în caz de agresiune armată, de a asigura inviolabilitatea frontierelor şi a spaţiului aerian al acestuia.

La majoritatea punctelor de comandă, cât şi la statul major, format pentru conducerea acţiunilor de luptă direct pe teren, sânt numite cadre de militari care urmau să perfecţioneze activitatea statului major şi să facă mai eficace conducerea punctelor de comandă. Adjunct al Comandantului Suprem al Forţelor Armate ale republicii este numit Ministrul Apărării domnul I. Costaş. Funcţia de şef al Statului Major o exercita generalul de brigadă P. Creangă. Dintre militari, ca membri ai acestui comandament erau coloneii N. Petrică, V. Anton, V. Grosu, A. Cociug, R. Berejniţchi şi alţii. După ce conducerea acţiunilor de luptă va trece nemijlocit în mâinile militarilor, la cele două capuri de pod - Cocieri şi Coşniţa se vor afla ca superiori colonelul N. Petrică şi colonelul A. Cociug.

Pornind de la situaţia creată, deoarece nu existau cadre de militari profesionişti, majoritatea ofiţerilor ce conduceau efectivul pe poziţii erau chemaţi din rezervă, îndeosebi şefi de catedre şi profesori de pregătire militară.

O amplă activitate la această etapă a desfăşurat Comisariatul republican. Secţiile administrativ-militare, din cauza lipsei de cadre specializate, erau completate numai în proporţie de 50 la sută cu numărul necesar de ofiţeri. Cu toate acestea, misiunile puse în faţa departamentului au fost executate.

Paralel cu acţiunile militare de la Nistru şi cu diplomaţia dusă la nivel internaţional, continua activitatea Comisiei de preluare a unităţilor militare de la armata sovietică.

În baza decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.77 din 23 martie 1992 este trecut sub jurisdicţia Republicii Moldova Regimentul 83 aviaţie de vânătoare. La 4 aprilie 1992 reprezentanţii Ministerului Apărării al Republicii Moldova se deplasează la Mărculeşti, unde în decurs de opt zile au preluat regimentul.

Puţin mai târziu, este primită şi unitatea de la Olişcani, unde se găsea punctul de comandă al Direcţiei Sud-Vest. In baza acesteia se creează o unitate de pază. In garnizoana Floreşti se găsea o divizie a armatei sovietice, care este transformată într-o bază de păstrare a mijloacelor materiale.

La 10 aprilie 1992 depun jurământul de credinţă Republicii Moldova ofiţerii structurilor nou formate ale brigăzii "Moldova" dislocate în oraşul Bălţi.

Brigada de apărare antiaeriană "Dmitrie Cantemir" este formată în acele clipe de grea cumpănă, rămânând doar cu 10% din cadrele militare, existente până atunci în unitate.

La 20 aprilie 1992 depune jurământul militar Detaşamentul topogeodezic.

În baza unităţii militare nr. 42757 a fost organizată baza centrală de servicii subordonată Direcţiei logistice a Ministerului Apărării. Astfel, procesul primirii şi formării subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi a constituit o etapă aparte în istoria Armatei Naţionale.

La cârma realizării măsurilor întreprinse de conducerea armatei în aceste luni în plan organizatoric, al dotării, al instruirii tactice, al amenajării genistice a teritoriului, concentrărilor de instrucţie pe termen scurt stăteau generalii I. Costaş, P. Creangă, T. Dabija, coloneii N. Petrică, V. Botnarevschi, V. Grab, A. Gorgan, G. Bubulici şi alte cadre militare. In acelaşi timp organul superior de comandă se completează cu ofiţeri cu experienţă reveniţi din armata sovietică în Patrie.

La 22 aprilie în Ministerul Apărării a avut loc solemnitatea depunerii jurământului militar de către aparatul de conducere al ministerului şi corpul lui de ofiţeri.

Printre primii care au depus jurământul au fost I. Costaş, P. Creangă, T. Dabija ş.a., în total 57 de militari.

Peste câteva zile, la 24 aprilie 1992, Ministrul Apărării I. Costaş semnează statele de personal. Conform ordinului nr.83 din 27 mai 1992 sânt numiţi viceminiştrii: P. Creangă, T. Dabija, V. Seminiuc, V. Toporivschi. În aceeaşi zi apare primul număr al ziarului "Oastea Moldovei".

La 6 iulie, la Viena, Republica Moldova este prima ţară exsovietică care semnează Tratatul privind reducerea armamentului şi forţelor armate convenţionale. Delegaţiile din Turcia, Germania, Ungaria, ca reprezentanţi ai O.S.C.E., încep inspectarea trupelor moldoveneşti, dislocate la Ungheni, Floreşti, Mărculeşti şi Chişinău.

La 21 iulie, la Moscova, Preşedintele Republicii Moldova şi Preşedintele Federaţiei Ruse s-au întâlnit pentru a elabora un complex de măsuri în vederea încetării conflictului armat în raioanele din zona nistreană şi realizării reglementării lui paşnice.

În aceeaşi zi este semnată "Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova".

Conform Convenţiei, părţile implicate în conflict îşi luau angajamentul să întreprindă toate măsurile necesare pentru încetarea totală a focului şi să înceapă retragerea efectivelor, a tehnicii de luptă şi a armamentului. In regiunea conflictului a fost creată o zonă de securitate.

În scopul asigurării controlului asupra realizării măsurilor prevăzute de sus-numita convenţie, precum şi al asigurării regimului de securitate în zona nistreană, a fost creată o Comisie de control unificată, cu sediul în or. Bender, formată din reprezentanţi ai celor trei părţi angajate în reglementarea conflictului (Federaţia Rusă, Republica Moldova şi autorităţile locale ale raioanelor de est ale republicii).

Conform protocolului adiţional al comisiei unificate de control, semnat la 28 iulie 1992, începând cu 31 iulie, în zona de conflict au fost introduse forţele de menţinere a păcii şi un corp de observatori, care au primit misiunea de a asigura încetarea focului, retragerea şi dezarmarea tuturor formaţiunilor militare, menţinerea păcii şi a ordinii de drept în zona de securitate. Totodată, a fost stabilită componenţa şi numărul forţelor de menţinere a păcii, locurile de dislocare a contingentelor militare. Pentru executarea acestui acord, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, la 31 iulie, a semnat ordinul cu privire la crearea a 3 batalioane de infanterie motorizată ale forţelor de menţinere a păcii din partea Republicii Moldova cu locul de dislocare la Cocieri, Varniţa şi Coşniţa.

Contingentele militare au fost introduse în locurile de dislocare la 1 august 1992 şi tot în această zi a avut loc prima revistă de front comună a forţelor de menţinere a păcii.

Participarea parţială a militarilor la conflictul armat a fost condiţionată de deciziile politice adoptate la acel moment de conducerea de vârf a republicii. Militarii care au participat la conflict şi-au îndeplinit cu cinste datoria, executând ordinele primite.