Miercuri, 22.01.2025, 16:17

Bine aţi venit Oaspete | RSS

Pentru studenţii Catedrei militare

Principală

Album foto

Forum

Profilul meu

Logare

Meniu site

Categoriile secţiunii

Artilerie [1]

Instrucția focului [14]

Infanterie [0]

Informatica [0]

Transmisiuni [24]

Obiecte generale [10]

Diverse [8]

În rusă [4]

Login form

Statistica

Total online: 2

Vizitatori: 2

Utilizatori: 0

Statistica Mail.ru

Forum: 283/2334
Prezentări: 134
Fâşiere: 91
Articole: 61
Photo: 121

Acasă » Articole » Diverse

Patriotismul – trăsătură morală a militarilor Armatei Naţionale

“Această ţărişoară e a mea şi nu o dau odată cu capul” Ştefan cel Mare.

Istoria mondială şi experienţa războaielor locale de la finele secolului XX - începutul secolului XXI demonstrează evident că, în spectrul dificil al calităţilor morale ale militarului contemporan - patriotismul ocupă locul dominant, iar dragostea şi devotamentul faţă de Patrie, ţară, popor, gloriosul trecut istoric, stau la baza organizmului militar eficient al societăţii.

Noţiuni şi componente

   Dragostea de Patrie apare la om inconştient: ca şi cum planta se trage la soare aşa şi copilul se trage în braţele părinţilor săi. Cu cît creşte, el simte tot mai mult atracţia către prieteni săi, stradă şi oraşul, satul natal. Iar maturizîndu-se, acumulînd cunoştinţe şi practică , el începe a conştientiza principalul adevăr - apartenenţa sa către Patria-mamă şi responsabilitatea sa de destinul acesteia.
   În latineşte, pater înseamnă tată, părinte, iar pluralul semnează strămoşii, înaintaşii. De aici derivă celelalte înţelesuri prin care noţiunea de patrie înglobează o multitudine de elemente ce definesc locul şi rostul omului pe pămînt.
Întrucît definiţiile şi înţelesurile noţiunilor de patrie şi patriotism sînt diverse, vom încerca o prezentare a componentelor acestora, cu referiri succinte la dimensiunile lor cognitive, afective şi morale.
Patria trebuie înţeleasă ca mediu geografic, politic, social şi cultural în care s-au născut, au trăit şi au muncit generaţii după generaţii, în care omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea. Recunoaşterea acestui mediu, în toate determinaţiile sale, ca ceva distinct şi specific, constituie suportul obiectiv al patriotismului. Condiţionat distingem noţiunile de Patrie şi baştină. Noţiunea de Patrie subînţelege ţara, unde omul creşte, trăieşte, care îi este scumpă şi unică, iar baştina este locul naşterii şi devenirii ca personalitate a omului. Patria reprezintă deci o componentă de bază a existenţei umane care s-a cristalizat şi îmbogăţit continuu de-a lungul vremurilor, prin lupta şi sacrificiile membrilor săi.
Patria, ea însăşi, nu este o proprietate, pentru că nu poate fi consumată sau transformată în altceva. Aici intervine sentimentul de sacralitate faţă de un bun care este de nepreţuit, de neschimbat şi mai ales de nepierdut.

Strămoşii nu săreau să pună mîna pe armă şi să înfrunte duşmanul numai pentru că ar fi pierdut adăpostul şi cîte mai aveau pe lîngă casă. Ei ştiau că totul poate să dispară- de aceea nu stăteau prea mult în cumpănă cînd dădeau foc la case, otrăveau fîntînile şi mînau turmele spre locuri necunoscute spre a nu da duşmanului temei de aşezare- , dar locul lăsat de înaintaşii lor şi unde urmau să crească pruncii nu avea cum să fie pierdut. După cum spunea Mihai KOGÎLNICEANU, “ Omul, înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi partea sa de pămînt, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei...”.
“Patria –zise Paul BOURDE – este legătura care ne uneşte cu oamenii de aceeaşi rasă cu noi, cu cei din trecut, cu cei din viitor ca şi cu cei din prezent. Ea e simbolul binefacerilor pe care le primim, e un cîmp pe care îl semănăm şi îl secerăm întotdeauna: secerăm semănăturile strămoşilor şi semănăm pentru urmaşii noştri”.

   Este important să menţionăm că omul poate trăi o viaţă şi “a nu-şi găsi Patria”, a nu deveni patriotul ei. Dragostea de Patrie poate fi comparată doar cu dragostea de părinţi - mamă şi tată. Pierderea Patriei înseamnă pierderea de către om a demnităţii personale şi a fericirii. Exemplu evident sînt persoanele care au emigrat, în marea lor parte aceştea nu şi-au căpătat o Patrie nouă şi toată viaţa duc dorul de baştina pe care au părăsit-o. Omul ori este patriot al Ţării sale şi atunci el concreşte cu ea ca şi copacul cu rădăcinile sale în pămînt, ori devine doar o frunză mînată pretutindeni de vînturi.
   Statornicit în conştiinţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, patriotismul s-a modelat treptat prin experienţa social-istorică care s-a acumulat de-a lungul istoriei. Prin aspectul său moral patriotismul impune slujirea intereselor Patriei mergînd pînă la supremul sacrificiul în caz de nevoie. Marile bătălii în care s-a hotărît destinul Patriei au evidenţiat profundul patriotismul maselor populare şi al personalităţilor de seamă, concretizat prin lupta lor pentru determinarea socială şi naţională a poporului, pentru independenţa şi suveranitatea Patriei.
   Patriotismul are drept “rădăcină” un ansamblu de trăsături comune, manifestate prin limbă, datini, ritualuri, tradiţii, comportament, religie, cultură şi civilizaţie. Toate acestea alcătuiesc specificul naţional, elementul ce individualizează fundamental un popor.
Componentă a conştiinţei sociale, patriotismul reprezintă un ansamblu structurat de idei şi trăiri prin care omul îşi exprimă apartenenţa la Patria din care face parte, Patria cu un trecut glorios şi un prezent care presupune implicarea nemijlocită a subiectului în procesul devenirii ei.

Patriotismul, prin definiţie, reprezintă un complex de trăiri, sentimente, fapte şi atitudini prin care se manifestă iubirea de Patrie.
Patriotismul presupune conştiinţa apartenenţei la poporul său, la mediul naţional, social şi cultural, identificarea cu interesele Patriei, apărarea suveranităţii şi independenţei, simţul răspunderii faţă de valorile fundamentale ale existenţei sociale şi spirituale ale naţiunii.
În acelaşi timp, patriotismul include ataşamentul faţă de pămîntul natal, aprecierea şi respectarea tradiţiilor istorice progresiste, a limbii şi culturii, lupta şi spiritul de sacrificiu pentru libertatea patriei, încrederea în prosperitatea ei.
Din perspectivă psihologică patriotismul este considerat o trăsătură a personalităţii fiecărui om. Ea se cristalizează de la cea mai fragedă vîrstă şi se îmbogăţeşte cu noi dimensiuni pe tot parcursul existenţei umane ca urmare a dinamicii relaţionale dintre individ şi Patria sa.
Din perspectiva trecutului patriotismul presupune recunoaşterea originii istorice a poporului şi limbii, respectarea şi preţuirea sacrificiului înaintaşilor pentru apărarea Patriei, admirarea şi cinstirea tezaurului cultural şi spiritual al poporului.
Este evident că toate aceste componente ale patriotismului, despre care am vorbit foarte succint, sînt de neseparat. Ele se continuă şi se întrepătrund şi fac ca iubirea de patrie să devină o lege omenească.
Adevăratul patriotism nu poate fi confundat cu naţionalismul şi şovenismul. A-şi iubi Patria nu înseamnă a urî totul ce nu-i aparţine ei. În acest context e actuală prevenirea filosofului şi umanistului ceh Ian COLAR care spunea: ” Feriţi-vă de patriotismul făţarnic fiindcă el deseori este doar un pretext pentru cele mai negre fapte, în toţi, în afară de băştinaşi vede doar duşmani, des serveşte doar justificare falsă pentru lezarea drepturilor de om, abuz de putere îndreptat spre vecinii mai slabi s-au băştinaşii de altă naţionalitate.”

Educaţia patriotică

Temeiul educaţiei patriotice stă în formarea unor trăsături morale, de gîndire, înţelegere, comportament şi manifestare capabile să asigure un răspuns favorabil la cerinţele pe care le impune patriotismul.
Este important să subliniem că dragostea de Patrie poate să se manifesteze în diferite forme. Aşa, patriotismul profesorului este altul decît al unui fermier, pictor s-au militar. Avînd o Patrie comună, toţi ei o iubesc pe ea, dar fiecare în felul său.
La militari patriotismul, de o probă înaltă este în primul rînd manifestarea credinţei şi devotamentului faţă de Patrie, gătinţa de a-şi sacrifica viaţa în numele ei. Patriotismul militarilor se pronunţă în îndeplinirea exemplară a datoriei constituţionale faţă de Patria şi poporul său. Satisfacerea serviciului militar demonstrează adevărata faţă a omului, descoperă calităţile morale a personalităţii, caracterizează poziţia civică a acestuia. Dacă dragostea de Patrie –este manifestarea patriotismului, atunci apărarea Patriei - este o datorie sfîntă a patriotului. E greu să-l crezi pe cel ce se jură că-şi iubeşte Patria, dar paralel ocoleşte insistent posibilitatea de a-şi îndeplini datoria constituţională de apărător al acesteia.
Una din pricinile apariţiei acestor indivizi e desigur infiltrarea în viaţa obştească a unor idealuri străine aspectului nostru etno-istoric cum sînt regresia comportamentală, anomia socială, lipsa identificării cu teritoriul naţional, atîrnarea utilitară faţă de stat şi structurile statale.
Cel mai tînăr preşedinte american al anilor 60, J.F.KENNEDY, îşi inaugura mandatul cu o formulare rămasă celebră: “ Nu vă gîndiţi niciodată la ce vă datorează Patria, gîndiţi-vă la ce-i datoraţi fiecare dintre voi”.
Au fost şi sînt armate (în unele ţări ale Asiei centrale şi Răsăritul apropiat) care se completează din mercenari străini sau persoane declasate, în aşa unităţi problema principală a fost şi este lipsa de patriotism, pentru astfel de soldaţi însuşi noţiunea de Patrie nu există. Spiritul moral al acestor “luptători” este atît de jos încît, în caz de pericol de viaţă aceştea deseori părăsesc cîmpul de luptă s-au se predau în grup de partea părţii învingătoare. Ce Patrie pot ei apăra? Ei au un scop – banii pentru unii, sau în alte cazuri fanatismul religios. Istoria demonstrează că baza şi izvorul moral al eroismului militar îl constituie patriotismul, dragostea de ţară şi credinţa în datoria militară. În toate timpurile şi epocile eroismul şi sacrificiul militarilor a fost apreciat foarte înalt de popor, iar eroii-patrioţi nu sînt uitaţi şi pînă-n prezent.
Pentru a-şi apăra onoarea , teritoriul şi suveranitatea , orice popor va trebui să-şi organizeze forţele sale din timp de pace, pentru a putea în momentul primejdiei să susţină lupta fără a tulbura organizarea interioară a ţării. Îi va trebuie o armată permanentă, care va fi menită de a-i proteja propria sa existenţă, de ai apăra interesele sale vitale. Mii de ani, de cînd există instituţia militară, oastea este alcătuită din masele largi ale populaţiei. Soldatul moldovean în contextul epocii în care a vieţuit şi activat, a posedat valori care au rămas neschimbate pînă-n prezent - ataşamentul faţă de pămînt ca patrimoniu al familiei sale, dragostea faţă de familie şi rudele sale.

Armata Naţională în care astăzi îşi satisface serviciul militar cetăţenii Republicii Moldova la etapa actuală este în primul rînd o şcoală a bărbăţiei şi educaţiei patriotice.
În scopul educaţiei patriotice a militarilor în Armata Naţională se desfăşoară un şir de activităţi ce ţin de: familiarizarea militarilor cu realizările compatrioţilor în domeniile culturii mondiale, a ştiinţei şi artei, cultivarea dragostei faţă de limbă, tradiţiile şi cultura poporului moldovenesc cît şi a respectului faţă de cultura şi tradiţiile minoriţăţilor naţionale, cunoaşterea particularităţilor geografice, sociale, demografice, politice şi geopolitice a Republicii Moldova, studierea istoriei Moldovei, a filelor glorioase din istoria militară a ţării, a faptelor de eroism şi de sacrificiu a poporului în luptele pentru libertate şi suveranitate, biografiilor şi faptelor demne a domnitorilor de vază şi conducătorilor de oşti, studierea istoriei formării Armatei Naţionale şi a istoriei formării marilor unităţi şi unităţi militare din care face parte militarul, explicarea sensului şi conţinutului simbolurilor de stat ale Republicii Moldova – a stemei, drapelului şi imnului de stat. Toate acestea au drept scop formarea unui militar -luptător - patriot.
Dragostea faţă de Patria noastră – Republica Moldova, militarii o conştientizează şi mai serios odată cu primirea Jurămîntului militar şi o demonstrează zi la zi la aplicaţii, trageri, la locurile de instrucţie, la volanul maşinilor blindate, în serviciul de gardă şi intern, la deminări şi nu în rare cazuri în situaţii de luptă şi situaţii excepţionale.
Trec anii. O generaţie de militari o schimbă pe alta. Se schimbă şi se perfecţionează armele şi tehnica militară, dar demnitatea de militar, cinstea şi sentimentul de patriotism, dragoste şi devotament Patriei noastre - Republicii Moldova , gătinţa de a o apăra chiar şi cu preţul propriei vieţi va rămîne neclintită şi sacră.