Azimutul magnetic. Determinarea azimutului detaliilor din teren
Azimutul magnetic. Determinarea azimutului detaliilor din teren. Azimutul magnetic (Am) – unghiul orizontal măsurat de la direcţia de nord a meridianului magnetic după mersul acelor de ceasornic până la direcţia spre reper. Azimutul se măsoară în grade de la 0º până la 360º.
Determinarea azimutului magnetic este o operaţie curentă, care se face pentru aprecierea direcţiei spre obiectele (reperele) din teren şi pentru deplasarea în teren. Azimutul să determină cu ajutorul busolei.
Pentru determinarea azimutului unei direcţii cu busola se procedează astfel:
- militarul se îndreaptă cu faţa spre obiectivul (detaliul) căruia urmează să-i determine azimutul;
- se deblochează acul magnetic, lăsîndu-1 să oscileze, se întoarce busola în plan orizontal în aşa fel ca vârful acului magnetic să coincidă cu gradaţia zero de pe cadran;
- se menţine acul magnetic în poziţia iniţială, se roteşte capacul busolei până când cătarea, ţelul şi obiectivul vizat se găsesc în acelaşi plan vertical;
- se citeşte pe cadran valoarea gradaţiei din dreptul indicelui, care este chiar azimutul direcţiei spre obiectul considerat. Ordinea deplasării după azimut.
Esenţa deplasării după azimut constă în iscusinţa de a găsi şi menţine cu ajutorul busolei a direcţiei indicate. Pentru aceasta e necesar de a cu¬noaşte datele pentru deplasare — azimutule magnetice de la un reper la altul şi distanţa dintre repere. De obicei, comandantul plutonului indică comandantului grupei datele pentru deplasare. De asemenea, în acelaşi timp cu darea misiunii îi înmânează şi schema itinerarului sau tabelul azimutulor. Câte odată aceste date sunt pregătite de însuşi comandantul grupei.
Deplasarea după azimut se efectuează atât pe jos, cât şi cu autovehiculul. Modul de deplasare pe jos după azimut va fi examinat după modelul indicat pe schemă.
În punctul iniţial al itinerarului (primul reper PCO CIM1) se stabileşte cu ajutorul busolei azimutul direcţiei de la PCO CIM1 spre Movilă (reperul al doilea), adică 20°. Orientând busola se vizează prin gaură şi cătare în faţă şi se observă în teren un oarecare obiect care se află strict pe această direcţie.
Aceasta va fi un reper intermediar sau secundar care se va folosi în continuare pentru menţinerea direcţiei. Se începe deplasarea spre acest reper, calculându-se concomitent paşii dubli. în exemplul nostru, pe primul sector de cale, în calitate de reper intermediar (secundar) poate fi ales un tufar separat. Ajungând până la el, din nou se stabileşte cu ajutorul busolei direcţia deplasării spre reperul al doilea conform aceluiaşi azimut 20º ca şi în punctul iniţial. Pe această direcţie se observă următorul reper intermediar (de exemplu o grămadă de pietre) şi se continuă deplasarea spre el şi aşa mai departe până se va trece distanţa dată (633 de dubli paşi) de la primul reper (PCO CIM1) până la reperul al doilea (Movilă).
La reperul al doilea, indicatorul cătare se deplasează la o nouă diviziune ce corespunde azimutului magnetic pentru reperul al treilea, direc¬ţia de la Movilă până la Casa pădurarului cu alta, adică cu 330°, apoi se repetă aceleaşi acţiuni ca şi în timpul deplasării spre reperul al doilea. Astfel, deplasarea după azimut se efectuează prin treceri succesive de la un reper ia altul folosindu-se pe parcurs reperele intermediare. Dacă direcţia depla¬sării coincide cu detaliul, care este dispus într-o linie dreaptă (linia de transmisiuni, poteca, malul canalului, şanţul, etc.), deplasarea se efectuează de-a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli. Deplasarea după azimut cu autovehiculul.
În calitate de repere pe itinerarele de deplasare trebuie să fie alese astfel de obiecte care lesne vor fi văzute nemijlocit din autovehicul: înălţimi, păduri separate, localităţi, intersecţii şi cotituri bruşte ale drumurilor, poduri, pasaje de nivel, etc.
E raţional de a stabili repere la distanţe de 15—29 min. de deplasare (10—15 km). Datele pentru deplasare se încadrează în schema, care, în comparaţie cu schema de deplasare pe jos, se deosebeşte prin parametri, distanţe mărite care se exprimă nu prin paşi, ci în kilometri. în afară de aceasta, pe schema itinerarului e raţional de a indica amănunţit caracterul şi configuraţia drumurilor adiacente itinerarului, reperele caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile laterale ale lui şi alte amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza de deplasare.
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu ajutorul busolei se stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se controlează reperul secundar şi se începe deplasarea. Pe parcursul drumului se confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe schemă, cu reperele din părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi cu reperele intermediare. La apropierea de cotitură e necesar să se micşoreze întrucâtva viteza de deplasare, să se recunoască reperul pe care e reprezentat cotitura itinerarului şi, dacă locul şi direcţia cotiturii nu trezesc îndoieli, se face cotitura şi se continuă deplasarea fără a opri auto¬vehiculul. La ieşirea într-un nou teren, se va verifica azimutul direcţiei deplasării după busolă.
La aceasta trebuie de ţinut cont, că în timpul deplasării în autovehicul, indicii busolei pot fi incorecţi din cauza influenţei câmpului magnetic al autovehiculul. Greşelile pot fi până la 10—15°. De aceea, în caz de necesitate de a preciza azimutul direcţiei deplasării de mai departe, trebuie de ieşit din autovehicul şi de îndepărtat de el la 30—40 m.
Ocolirea obstacolelor.
În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot întâlni nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc.), pe care e mai uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe partea opusă a obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe teren şi din ochi se stabileşte distanţa: se socoate distanţa traversată până la punctul de oprire în faţa obstacolului, iar după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de partea opusă a obstacolului; instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la punctul de oprire lăţimea măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de mai departe, se continuă deplasarea.
Principală 
