Grupa (Plutonul) de infanterie poate trece la apărare, de regulă, în cadrul plutonului (companiei) în condiţiile contactului nemijlocit sau în afara contactului cu inamicul. La apărarea din contact nemijlocit lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare. Prin trecerea la apărarea în afara contactului se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului. Când se adoptă apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.
Apărarea în afara contactului cu inamicul cuprinde 7 paşi. Pasul 1 – Pregătirea pentru luptă. Comandantul de pluton desfăşoară următoarele activităţi: 1) primeşte de la comandantul de companie ordinul de avertizare sau de acţiune; 2) emite ordinul de avertizare; 3) întocmeşte planul preliminar având la bază estimarea situaţiei şi analiza misiunii, inamicului, terenului, forţelor disponibile şi timpului (MITF-T); 4) când este posibil, execută recunoaşterile împreună cu comandanţii de grupă şi o echipă de siguranţă (2 militari); 5) reactualizează planul şi emite ordinul de acţiune; 6) execută inspecţia finală.
Pasul 2 – Deplasarea spre poziţia de apărare. Se execută folosind proprietăţile de mascare ale terenului, ocolind zonele probabile de ambuscadă, respectând măsurile de mascare, realizând siguranţa circulară (cu accent pe siguranţa aeriană) şi adoptând formaţiile optime de deplasare (ca element de siguranţă în faţă).
Pasul 3 – Stabilirea poziţiilor la desfăşurare. Plutonul se opreşte înapoia ultimei acoperiri şi organizează siguranţa staţionării. Comandantul de pluton, comandanţii grupelor şi o echipă de siguranţă (2 militari) se deplasează la elementul de siguranţă din faţă. Comandantul de pluton precizează în teren poziţiile de apărare pentru fiecare element în parte. Comandanţii de grupe se înapoiază la grupele lor şi se deplasează pe poziţiile ordonate. Grupele trec la ocuparea, amenajarea şi mascarea poziţiilor de apărare, instalarea obstacolelor, realizarea sistemului de foc, pregătirea armamentului pentru trageri pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Pasul 4 – Localizarea inamicului. Se execută prin intermediul observatorilor, a posturilor de observare proprii şi a patrulelor de siguranţă ordonate de către comandantul de companie.
Pasul 5 – Acţiune la stabilirea contactului cu inamicul. Odată ce inamicul este reperat comandantul execută următoarele: 1) alertează comandanţii de echipă (grupă) şi locţiitorul său; 2) raportează situaţia comandantului de pluton (companie); 3) retrage postul (punctul) de observare; 4) chemă mijloacele de sprijin cu foc pentru executarea focului din poziţii de tragere acoperite; 5) iniţiază focul în sectoarele de concentrare a focului.
Pasul 6 – Ducerea luptei de apărare. Comandantul stabileşte dacă grupa (plutonul) poate nimici inamicul de pe poziţiile ocupate.
În situaţia când grupa (plutonul) este în măsură să nimicească inamicul de pe poziţiile ocupate, atunci acesta continuă lupta, astfel: 1) deschide focul la distanţa maximă eficace; 2) nimiceşte inamicul care încearcă să creeze breşe prin obstacole; 3) deschide focul în barajul general; 4) aruncă grenadele de mână; 5) se retrage, la ordin, pe poziţiile de rezervă dacă situaţia impune.
În situaţia când grupa (plutonul) nu poate să nimicească inamicul de pe poziţiile ocupate, comandantul, procedează astfel: 1) raportează comandantului de pluton (companie); 2) continuă angajarea inamicului sau repoziţionează echipele (grupele) numai atunci când comandantul de pluton (companie) ordonă să: continue focul în sectorul grupei (plutonului, zona de angajare); ocupe poziţiile de rezervă; sprijine alte elemente ale plutonului, companiei; participe la executarea unui contraatac pentru recucerirea poziţiilor pierdute; se retragă combinând, focul cu deplasarea în vederea ruperii luptei.
Pasul 7 – Consolidarea şi reorganizarea. Aceste acţiuni cuprind următoarele activităţi: 1) reorganizarea siguranţei de luptă; 2) acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor; 3) repararea obstacolelor şi înlocuirea minelor şi a capcanelor; 4) reaprovizionarea cu muniţii şi materiale; 5) repoziţionarea armamentului principal şi refacerea cooperării; 6) refacerea poziţiilor de apărare pentru respingerea unui nou atac inamic; 7) primirea de la comandanţii de grupe a rapoartelor MPE şi a celor referitoare la nevoile acestora; 8) restabilirea lanţului de comandă; 9) raportarea nevoilor grupei (plutonului) comandantului de pluton (companie), folosind raportul MPE; 10) organizarea reaprovizionării şi supravegherea evacuării al răniţilor şi prizonierilor conform planului de către locţiitorul comandantului de grupă (pluton); 11) continuarea îmbunătăţirii poziţiilor de apărare ale grupei (plutonului) şi restabilirea locurilor posturilor de observare şi a patrulelor.
În raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum şi a timpului puţin la dispoziţie pentru pregătirea luptei.
Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, când grupa nu este în contact nemijlocit şi se dispune de timp pentru pregătirea luptei.
Desfăşurarea luptei de apărare. Pentru observarea permanentă a acţiunilor inamicului şi terenului, comandantul numeşte un observator , iar pentru nimicirea elementelor izolate, a grupurilor mici ale inamicului – armament de serviciu, care se dispune în poziţie de tragere vremelnică sau de rezervă şi deschide focul la ordin sau uneori din proprie iniţiativă.
Când inamicul începe pregătirea de foc comandantul de grupă dă comanda (semnalul) “ÎN ADĂPOST”, iar militarii din grupă, mai puţin cel de la armamentul de serviciu, intră în şanţul adăpost acoperit (adăpostirea sub parapet) sau se adăpostesc pe fundul şanţului de tragere, fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să respingă atacul inamicului; echipajul permanent al TAB sau MLI/MLD îşi ocupă locul, pe poziţia de rezervă.
După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia de apărare, armamentul de serviciu, precum şi TAB sau MLI/MLD şi mitraliera uşoară, din amplasamentele de tragere vremelnice, la comanda comandantului de pluton (comanda comandantului de grupă), participă cu foc în sectorul de concentrare a focului, stabilit prin ordinul de acţiune, în zona de angajare şi barajul general. participă în sectorul de foc concentrat stabilit prin ordinul de acţiune.
Modul de acţiune al militarilor plutonului pentru nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi a celui pătruns în adâncime este cel descris în “Manualul grupei de infanterie”.
Când inamicul se apropie de limita dinainte a barajului general la comanda (semnalul) comandantului de pluton, repetată de comandantul de grupă, militarii trec pe poziţia de apărare, iar TAB sau MLI/MLD pe poziţia de tragere de bază.
La semnalul unic “Barajul general” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.
Mijloace blindate ale inamicului care ajung la distanţa bătăii eficace a aruncătoarelor de grenade se nimicesc cu focul acestora; asupra celor care ajung la distanţe de sub 20 m se acţionează cu grenade antiblindate, mănunchiuri de grenade şi alte mijloace de distrugere (imobilizare).
Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte cu focul executat în barajele generale de către toate categoriile de armament.
Când infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia de apărare militarii aruncă grenadele de mână defensive.
Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte cu grenade de mână defensive, foc executat la mică distanţă şi prin luptă corp la corp.
Ochitorul-operator a TAB sau MLI/MLD execută foc asupra mijloacelor blindate ale inamicului pătruns în poziţia de apărare sau la flancuri.
Pentru a interzice pătrunderea inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie, acestea se blochează cu capre, arici de sârmă ghimpată şi alte baraje pregătite din timp.
Subunităţile vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă prin foc şi manevre, urmărind ca împreună cu acestea să asigure flancurile şi spatele dispozitivului de luptă.
Apărarea în sector Una din tehnicile de acţiune în apărarea pe poziţii este apărarea în sector. Apărarea unui sector amplifică posibilităţile de luptă ale plutonului de infanterie; această situaţie permite plutonului să lupte în adâncimea sectorului, folosind subunităţi mici şi dispersate.
De regulă, plutonului de infanterie i se destină un sector în interiorul dispozitivului de luptă al companiei (conform schemei); comandantul de pluton poate destina fiecărei grupe un sector din sistemul de foc al plutonului, acordându-le libertatea maximă de executare a focului în acesta; comandantul de pluton trebuie să ţină seama că în acest fel sprijinul de foc se va realiza numai la ordinul sau la cererea sa.
Fiecare grupă execută recunoaşterea sectorului său de foc şi identifică toate căile probabile de apropriere ale inamicului, punctele de blocare, zonele de angajare (ambuscadă), obstacolele, punctele de adunare şi reaprovizionare. Comandantul de pluton aprobă poziţiile alese şi le introduce în schema sa; stabileşte poziţiile de bază şi pe cele de rezervă ce vor fi ocupate succesiv; dă instrucţiuni fiecărei grupe privind planul de alarmare, punctele de regrupare şi alte informaţii în funcţie de situaţie.
Grupele trec la pregătirea apărării în sectoarele stabilite de comandantul de pluton; în primul rând ele pregătesc poziţiile de bază, apoi pe cele vremelnice şi cele de rezervă; îşi îmbunătăţesc poziţiile în măsura în care timpul le permite.
Când elementul de siguranţă semnalizează apropierea inamicului: - grupa ocupă poziţia de bază şi se pregăteşte să angajeze inamicul; - în momentul pătrunderii acestuia în zona de angajare (ambuscadă) sau într-un punct de blocare, grupa iniţiază contactul (ambuscada); - aceasta duce lupta cu inamicul fără a se angaja decisiv; - ulterior grupele plutonului ocupă poziţii de apărare şi organizează ambuscade în zonele pregătite; - în funcţie de situaţie, comandantul trebuie să planifice ruperea luptei, poziţiile de sprijin, folosirea fumului; - repetiţiile asigură succesul ruperii eficace a luptei, depinzând de factorii MITF-T; - întreaga luptă se poate duce în acest mod; - caracteristicile situaţiei de luptă (tehnicile) includ următoarele: 1) puterea de luptă a inamicului fiind diminuată, acesta va fi obligat să reacţioneze la numeroasele ambuscade; plutonul va putea executa contraatacuri puternice pentru a desăvârşi nimicirea acestuia – după ce comandantul de pluton, în prealabil, l-a regrupat şi l-a reorganizat în punctul de regrupare stabilit; 2) având organizate ambuscade înaintate (la nivel echipă) grupele plutonului vor putea menţine inamicul sub foc până ce elementele acestuia vor intra în alte zone de ambuscadă din adâncimea sectorului de foc; această tehnică distruge coeziunea inamicului şi este eficace dacă ambuscadele nimicesc elementele sale de comandă; 3) se poate planifica focul din poziţii de tragere acoperite de-a lungul unei rute bine stabilite pentru a produce pierderi mari inamicului. Evacuarea răniţilor şi reaprovizionarea cu muniţie se execută cu dificultate.