|
Procedee specifice apărării.
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:29 | Сообщение # 1 |
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Apărarea mobilă
Apărarea mobilă, urmăreşte nimicirea inamicului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către subunităţile din forţele de angajare ulterioară (uneori rezervă) ale batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie) care îl face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire. Apărătorul pune accentul principal pe înfrângerea inamicului şi nu pe menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut.
Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului si obstacolelor pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului.
Terenul ales trebuie să corespundă acţiunilor manevriere.
Pregătirea şi desfăşurarea apărării mobile se realizează potrivit acţiunii specifice – ofensive sau de apărare.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:32 | Сообщение # 2 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Apărarea pe aliniamente intermediare
Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare de forţe şi mijloace sau are o situaţie avantajoasă.
Scopul apărării, în acest caz, îl constituie câştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia.
Intensitatea şi caracteristicile acţiunilor forţelor care se apără pe aliniamente intermediare, diferă de la un aliniament la altul, odată cu mutarea efortului în cadrul acestora până pe aliniamentul final de apărare şi alternează cu contraatacuri executate prin surprindere şi cu atacuri în faţa limitei dinainte a forţelor proprii.
Aliniamentele de apărare se aleg de către eşaloanele superioare grupei, în aşa fel încât forţele care le ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de apărare.
Aliniamentele şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încât, inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament să fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.
Pregătirea luptei de apărare pe aliniamente intermediare de către grupa (plutonul) de infanterie se execută conform precizărilor de la paragraful “apărarea pe poziţii” iar în desfăşurarea acesteia se combină acţiunile de menţinere a poziţiei de apărare cu manevra din faţă către adâncime, ripostele ofensive pentru desprinderea unor forţe din contactul cu inamicul, se realizează completarea efectelor focului cu mişcarea, folosesc ambuscadele, capcanele, lucrările genistice realizate de forţele proprii sau alte forţe, precum şi câmpurile de mine antiblindate.
Ruperea luptei. R
Retragerea şi ocuparea aliniamentului următor de către plutonul de infanterie se execută în mod diferit, în funcţie de situaţia concretă existentă, astfel:
1) pe timp de zi şi sub presiunea inamicului sub sprijinul focului artileriei, aruncătoarelor şi al unor subunităţi de acoperire întărite cu mijloace destinate în acest scop de către comandantul companiei;
2) pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă – prin surprindere, cu majoritatea forţelor şi mijloacelor, sub sprijinul unei părţi din transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă ale infanteriei) proprii.
Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura replierii subunităţilor de pe ultimul aliniament intermediar.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:34 | Сообщение # 3 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Retragerea
Retragerea se adoptă temporar pentru scoaterea forţelor de sub loviturile inamicului şi punerii lor într-o situaţie mai avantajoasă în adâncime, ocuparea unor poziţii favorabile ducerii luptei sau regrupării acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii altor misiuni. Uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea inamicului pe direcţii nefavorabile desfăşurării forţelor sale principale, mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.
Retragerea se execută la ordinul comandantului eşalonului superior, în mod organizat, în ascuns şi cu rapiditate, de regulă, fără desfăşurarea forţelor principale pe aliniamente intermediare, până la aliniamentul final pe care urmează să se organizeze o apărare puternică sau înapoia căruia să se concentreze noi forţe şi mijloace în scopul îndeplinirii altor misiuni. Desfăşurarea parţială sau totală a forţelor principale este permisă numai pentru executarea unor lovituri asupra inamicului care a reuşit să intercepteze căile de retragere, pentru nimicirea forţelor de desant aerian sau a forţelor aeromobile desantate de acesta pe direcţiile de retragere.
Situaţiile caracteristice în care se execută retragerea sunt:
1) când forţele proprii au fost lovite puternic cu sisteme de cercetare-lovire de înaltă precizie şi nu mai sunt posibilităţi de închidere a breşei create;
2) inamicul a rupt apărarea pe un front larg şi pe o mare adâncime reuşind să pătrundă cu forţe superioare în flanc şi să ameninţe spatele;
3) când inamicul acţionează cu forţe superioare, îndeosebi blindate, iar raportul de forţe este mult superior în favoarea acestuia;
4) pe timpul ofensivei, când inamicul execută acţiuni puternice;
5) în cazul desfăşurării nefavorabile a luptei de întâlnire.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:36 | Сообщение # 4 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Apărarea în încercuire
Grupa (Plutonul) de infanterie acţionează în apărarea în încercuire, în cadrul eşalonului superior, în una din următoarele situaţii: în apărare, pe timpul executării contraatacului, pe timpul retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă, ca urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către inamic; pe timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru forţele proprii.
Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în:
- menţinerea de lungă durată a unor raioane importante;
- polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi producerea de pierderi cât mai mari acestora;
- dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea puterii sale de luptă în adâncime;
- crearea condiţiilor în vederea executării cu succes a acţiunilor viitoare.
Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la încercuire, acestea sunt lăsate preconceput să lupte în încercuire, când raioanele respective au o importanţă vitală pentru desfăşurarea ulterioară a acţiunilor prezintă avantaje din punct de vedere al reliefului şi resurselor economice, iar gruparea încercuită are posibilitatea să lupte vreme îndelungată în aceste condiţii.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:39 | Сообщение # 5 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Executarea contraatacului
Contraatacul este conceput de eşaloanele superioare şi constituie un moment important în desfăşurarea luptei de apărare; pentru executarea acestuia comandantul utilizează o parte sau majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor favorabile lovirii atacatorului în locuri şi momente decisive şi înfrângerii acestuia.
Prin lansarea contraatacului, comandantul poate urmări: recucerirea terenurilor (poziţiilor) pierdute, izolarea şi nimicirea forţelor inamicului sau orice altă operaţie care vizează restabilirea situaţiei iniţiale.
Contraatacul se execută atunci când inamicul este pe punctul de a fi oprit ori şi-a încetinit ritmul ofensivei (iar dispozitivul său este dezorganizat şi slăbit), eşalonul doi (rezervele) apropiate ale acestuia au fost introduse în luptă sau sunt departe de eşalonul întâi (a fost lovit cu aviaţia şi focul artileriei) şi folosirea forţelor din adâncime nu se poate realiza în timp scurt.
Pentru pregătirea contraatacului, comandantul stabileşte:
1) locul de dispunere al forţelor de contraatac;
2) drumurile şi căile de apropiere ce pot fi folosite;
3) valoarea sprijinului de foc necesar.
Contraatacul caută să evite punctele tari ale inamicului, forţele care contraatacă ocupând poziţii de unde să poată ataca flancul şi spatele acestuia.
În apărarea pe poziţii, comandantul foloseşte forţele de angajare ulterioară şi rezerva în cooperare cu elementele statice ale apărării (poziţiile de apărare sau punctele de întărire) pentru a tăia elanul ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.
În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile inamicului în adâncime şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru a direcţiona şi controla aceste pătrunderi. El execută, de asemenea, contraatacuri locale pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de apărător sau a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.
O parte din elementele mobile ale apărării atrag inamicul, iar cele statice îl fixează într-o zonă (raion) dinainte stabilită.
Ulterior, forţele de lovire atacă şi nimicesc inamicul prin contraatac sprijinite cu toate mijloacele la dispoziţie.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Joi, 28.11.2013, 23:40 | Сообщение # 6 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Apărarea în cadrul luptei de întâlnire
Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt aliniament favorabil.
Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întâlnire îl constituie împiedicarea inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul.
În funcţie de situaţia concretă, comandantul grupei trecute la apărare poate urmări şi alte obiective, respectiv, câştigarea de timp până la sosirea forţelor pichetului mobil de cap cu care să treacă ulterior la nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive, producerea de pierderi cât mai mari inamicului sau menţinerea terenului ocupat.
Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, scop în care se va căuta, pe cât posibil, ca acestea să se sprijine pe forme tari de teren.
În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele grupei aflate în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea.
|
| |
| |
|
Principală 
