| Codru | Дата: Marţi, 03.12.2013, 11:29 | Сообщение # 1 |
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Analiza terenului se execută pe baza studierii caracteristicilor terenului care influenţează direct acţiunile militare:
1) posibilităţile de observare şi executare a focului;
2) posibilităţile de adăpostire (acoperire) şi mascare; obstacolele;
3) punctele-cheie din teren;
4) direcţiile (căile) de apropiere.
Concomitent cu acestea, comandantul analizează şi condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.
Având la dispoziţie concluziile rezultate în urma studierii terenului şi a stării vremii, comandantul este în măsură să determine modul în care caracteristicile zonei de acţiune influenţează posibilităţile forţelor proprii şi ale inamicului.
Posibilităţile de observare şi executare a focului.
Posibilităţile de observare sunt determinate de modul în care terenul influenţează cercetarea, recunoaşterea, descoperirea şi identificarea ţintelor (obiectivelor).
Posibilităţile de executare a focului sunt determinate de modul în care terenul influenţează eficacitatea focului executat cu categoriile de armament din dotare. Pe baza concluziilor rezultate în urma analizei acestor influenţe, comandantul stabileşte elementele de bază ale sistemului de foc.
Posibilităţile de adăpostire (acoperire) şi mascare.
Adăpostirea reprezintă protecţia împotriva focului executat de inamic, iar mascarea reprezintă protecţia împotriva observării acestuia. Analiza posibilităţilor de adăpostire şi mascare nu poate fi separată de analiza posibilităţilor de observare şi executare a focului.
Mijloacele de foc şi tehnica de luptă trebuie să fie adăpostite şi mascate pentru a putea fi folosite eficient şi a le proteja împotriva loviturilor inamicului.
La identificarea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, trebuie de luat în considerare şi impactul pe care aparatura de vedere pe timp de noapte şi pe bază de imagini termale îl are asupra posibilităţilor de observare, atât ale inamicului, cât şi forţelor proprii.
Obstacolele reprezintă orice restricţii naturale sau artificiale care canalizează, întârzie, restricţionează sau deviază deplasarea în teren a forţelor şi mijloacelor.
Orice porţiune de teren este evaluată din punctul de vedere al tipului de forţe care urmează să acţioneze în respectivele condiţii. Influenţa obstacolelor este exprimată prin gradul de accesibilitate a terenului: inaccesibil, greu accesibil şi accesibil.
|
| |
| |
| Codru | Дата: Marţi, 03.12.2013, 11:30 | Сообщение # 2 |
|
|
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
|
| Toate obstacolele care afectează posibilităţile de deplasare (manevră) ale forţelor, trebuie identificate şi analizate, inclusiv cele realizate de forţele proprii, astfel:
1) Teren inaccesibil – zona este impracticabilă pentru un anumit tip de forţe sau necesită un efort prea mare pentru asigurarea mobilităţii acestora; foarte puţine zone sunt considerate inaccesibile pentru infanteria care acţionează pe jos.
În unele zone, reţeaua de drumuri asigură deplasarea forţelor mecanizate, dar nu permite executarea manevrei acestora.
2) Teren greu accesibil – existenţa pantelor abrupte şi a vegetaţiei dese pot îngreuna executarea manevrei forţelor care acţionează în acest tip de teren, iar sprijinul forţelor şi mijloacelor de asigurare a mobilităţii este uneori necesar.
O zonă considerată greu accesibilă pentru forţele mecanizate, poate fi considerată ca accesibilă pentru infanteria care acţionează pe jos.
3) Teren accesibil – deplasările şi manevra sunt posibile pe majoritatea direcţiilor, iar forţele care acţionează în zonă nu au nevoie de sprijinul elementelor de asigurare a mobilităţii.
Punctele-cheie din teren reprezintă zone a căror ocupare, menţinere sau control conferă un avantaj pentru ambii combatanţi.
Folosind harta şi informaţiile disponibile, comandantul poate determina porţiunile de teren în care dispunând forţele şi mijloacele, poate domina direcţiile de apropiere sau zona obiectivului.
Pentru a controla o porţiune-cheie din teren, nu este obligatorie dispunerea de forţe şi mijloace, accesul inamicului spre aceste zone putând fi împiedicat, folosind focul direct şi din poziţii de tragere acoperite.
Determinarea punctelor-cheie din teren, oferă comandantului indicaţii utile pentru organizarea sistemului de foc şi realizarea dispozitivului de luptă. Punctele-cheie din teren vor fi luate în considerare pe timpul elaborării cursurilor de acţiune.
Direcţiile (căile) de apropiere reprezintă porţiunea de teren necesară pentru deplasare (înaintare) către un anumit obiectiv. O direcţie de apropiere favorabilă oferă, de regulă, suficiente coridoare de mobilitate.
Acestea sunt zone în interiorul căilor de apropiere care permit atât deplasarea, cât şi executarea manevrei. Ele permit forţelor proprii sau ale inamicului să înainteze sau să se retragă, respectând normele tactice şi le asigură posibilitatea concentrării forţelor, realizării surprinderii şi deplasării rapide.
În zona de acţiune trebuie identificate direcţiile de apropiere atât pentru forţele mecanizate cât şi pentru infanteria care acţionează pe jos.
În ofensivă se identifică căile de înaintare favorabile spre obiectiv ale forţelor proprii şi direcţiile posibile de contraatac ale inamicului.
În apărare aceiaşi regulă este valabilă, aplicată în sens invers. Trebuiesc identificate, de asemenea, direcţiile pe care elementele de cercetare ale inamicului le poate folosi.
După identificarea direcţiilor de apropiere, trebuie analizată influenţa obstacolelor asupra practicabilităţii acestora, examinând următoarele aspecte:
1) ce obstacole naturale pot împiedica înaintarea;
2) cum pot fi consolidate obstacolele naturale existente şi cum va influenţa aceasta practicabilitatea căilor de apropiere;
3) în ce măsură obstacolele paralele cu direcţiile de apropiere favorizează protecţia flancurilor sau limitează deplasările de front.
|
| |
| |
Principală 
