Duminică, 02.02.2025, 13:24
Bine aţi venit Oaspete | RSS
 Pentru studenţii Catedrei militare
Principală Album foto Forum Profilul meuLogare
[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentul forumului · Căutare · RSS ]
  • Pagina 1 din 1
  • 1
Apărarea
CodruДата: Luni, 03.12.2012, 22:44 | Сообщение # 1
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Apărarea este forma de luptă armată care se realizează respingerea, oprirea sau întîrzierea acţiunilor inamicului în scopul menţinerii spaţiului terestru (aerian, maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat.

Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii: pregătită din timp sau pregătită în grabă, apărarea mobilă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire.

Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii şi apărarea în cadrul luptei de întîlnire.
CodruДата: Luni, 03.12.2012, 22:51 | Сообщение # 2
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Procedee specifice apărării

Apărarea pe poziţii este procedeul adoptat în scopul interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o anumită porţiune de teren (zonă, raion, obiectiv); nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar; se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiei de apărare, producerii de pierderi cît mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adîncime; acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor.

Apărarea pregătită din timp este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum complet elementele puterii de luptă.

Apărarea pregătită în grabă este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum redus elementele puterii de luptă.

Apărarea mobilă este un procedeu adoptat în scopul nimicirii (înfrîngerii) inamicului printr-un atac hotărîtor executat cu o grupare de forţe de lovire (izbire), într-un moment favorabil; în acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare sau cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în sensul dorit.

Retragerea este procedeul defensiv prin care forţele angajate în luptă întîrzie acţiunile inamicului şi se sustrag loviturilor puternice ale acestuia, schimbîndu-şi poziţiile de luptă spre înapoi.

Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează de către marile unităţi operative, atunci cînd inamicul dispune de o superioritate covîrşitoare de forţe şi mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă; scopul apărării, în acest caz, îl constituie cîştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia.

Apărarea în încercuire este procedeul prin care forţele menţin o suprafaţă de teren (obiectiv), luptînd cu un inamic care este dispus în jurul lor şi acţionează din toate direcţiile.
CodruДата: Luni, 03.12.2012, 22:54 | Сообщение # 3
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Acţiuni cu caracter defensiv

Trecerea la apărare pentru respingerea inamicului care execută un contraatac pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci cînd forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi (sau) poziţional forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare.

Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor necesare luptei.

Trecerea la apărare în cadrul luptei de întîlnire se execută în situaţia cînd inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace.
CodruДата: Joi, 28.11.2013, 01:10 | Сообщение # 4
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Scopurile apărării se realizează prin:
1) pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite;
2) angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului;
3) slăbirea capacităţii ofensive a inamicului;
4) producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului,
5) menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia;
6) temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă;
7) preluarea iniţiativei.

Apărarea trebuie să fie:
1) stabilă, fermă, activă în toate mediile;
2) adânc eşalonată (când e cazul);
3) capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.

Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori:

1) informaţii;
2) folosirea terenului;
3) eşalonarea în adâncime;
4) cooperarea şi sprijinul reciproc;
5) concentrarea puterii de luptă;
6) manevra;
7) sistemul de lovire;
8) unitatea de acţiune;
9) reacţiile ofensive;
10) rezerva;
11) inducerea în eroare
CodruДата: Joi, 28.11.2013, 01:22 | Сообщение # 5
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească punctele de sprijin (poziţiile de intrare) ocupate şi să se retragă fără ordinul comandantului eşalonului superior.

Grupa de infanterie pregăteşte şi duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în dispozitivul de luptă:
1) al plutonului de infanterie, pe limita dinainte sau în adâncime;
2) al companiei de infanterie în forţele de angajare imediată, în forţele de angajare ulterioară sau în rezerva companiei.

Grupa care acţionează în cadrul forţelor de angajare imediată şi ulterioară primeşte pentru apărare o poziţie, care constituie baza fiecărui punct de sprijin.

Misiunea grupei:
I. În cadrul plutonului de pe limita dinainte (forţelor de angajare imediată ale companiei):
1) producerea de pierderi mari inamicului;
2) slăbirea treptată a puterii de luptă a inamicului;
3) oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării;
4) limitarea pătrunderii inamicului în adâncimea apărării;
5) menţinerea cu orice preţ a obiectivului încredinţat (poziţiei de apărare);
6) crearea condiţiilor favorabile pentru executarea contraatacurilor.

II.În cadrul forţelor de angajare ulterioară:
1) menţinerea poziţiei din punctul de sprijin din adâncime;
2) întărirea apărării pe o direcţie ameninţată;
3) limitarea pătrunderii în adâncimea apărării;
4) închiderea unor breşe din dispozitiv, apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în masă;
5) asigurarea unui flanc ameninţat;
6) executarea unor contraatacuri;
7) înlocuirea unor subunităţi din forţele de angajare imediată care şi-au pierdut puterea de luptă;
8) nimicirea desantului aerian, a trupelor aeromobile.

III. Când acţionează în cadrul rezervei:
1) participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod surprinzător (sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora) în dispozitivul de apărare;
2) nimicirea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacurile executate cu forţele de angajare ulterioară, sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute;
3) nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi intervale sau lansate în spatele dispozitivului forţelor proprii, în mod neaşteptat.
CodruДата: Joi, 28.11.2013, 19:09 | Сообщение # 6
Grupa: Administratori
Mesaje: 2039
Reputatia: 60
Când se trece la apărare în afara contactului şi se organizează fâşia de asigurare, grupa (plutonul) de infanterie acţionează, de regulă, pe poziţia siguranţei de luptă, independent sau în cadrul plutonului, dar se poate găsi şi în cadrul companiei care acţionează pe poziţia înaintată sau ca detaşament înaintat.

Poziţia siguranţei de luptă se organizează cu subunităţile din forţele de angajare ulterioară, pe direcţiile pe care nu se organizează poziţia înaintată şi are misiunea de:
1) a induce în eroare inamicul asupra traseului real al limitei dinainte a apărării;
2) a zădărnici acţiunile cercetării;
3) a preveni atacul prin surprindere al inamicului;
4) a-l obliga să-şi desfăşoare forţele prematur.

Grupa ocupă o poziţie de apărare, de regulă, în cadrul punctului de sprijin al plutonului. Se dispune pe un front de până la 100 m, în măsură ca împreună cu grupele vecine să nimicească inamicul din faţă şi de la flancurile punctului de sprijin al plutonului. Militarii se dispun pe poziţia de apărare a grupei, de regulă, la intervale de 6-8 m (8-12 paşi).

Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de sprijin cu o dezvoltarea frontală variabilă în funcţie de procedeul adoptat, nu mai mult de 400 m şi în adâncime până la 300 m.

Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri (aruncătoare de grenade, instalaţii de lansare a rachetelor) antiblindate 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări, 2-3 mitraliere şi sprijinit de aruncătoare şi artilerie
  • Pagina 1 din 1
  • 1
Căutare:
Răspuns nou
Prenume:
Textul mesajului:
Opţiunile mesajului:
Cod de securitate:

Copyright MyCorp © 2025
uCoz