394. Repartizarea timpului în unitatea militară se organizează în scopul asigurării stării de pregătire operaţională, de pregătire de luptă, menţinerii ordinii interioare, disciplinei militare, condiţiilor de asigurare logistică, de odihnă a efectivului, precum şi în scopul executării misiunilor stabilite. Într-o săptămînă, durata totală a timpului de serviciu al milita¬rilor prin contract nu trebuie să depăşească durata timpului stabilit conform legislaţiei în vigoare. Durata timpului de serviciu pentru militarii în termen este determinată de programul zilnic al unităţii militare. În perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război, în perioada executării serviciului de luptă (de alarmă), participării la exerciţii şi antrenamente militare, precum şi la alte acţiuni legate de asigurarea capacităţii de luptă şi de mobilizare, timpul de serviciu nu se limitează, militarilor oferindu-li-se însă timp pentru odihnă. Militarilor în termen li se acordă cel puţin o zi (24 ore) de odihnă în săptămână. Militarilor prin contract, antrenaţi la executarea îndatoririlor serviciului militar în zilele de odihnă şi de sărbătoare, timp pentru odihnă li se acordă în mod obligatoriu în alte zile ale săptămînii, la hotărîrea comandantului de unitate (subunitate), ţinîndu-se cont de necesităţile serviciului. Durata timpului pentru odihnă acordat nu trebuie să depăşească durata timpului aflării în ser¬viciu în zilele de odihnă şi de sărbătoare. Pentru militarii prin contract se stabileşte săptămîna de serviciu de cinci zile cu două zile de odihnă, iar pentru militarii în termen şi cei cu termen redus şi pentru studenţii instituţiilor de învăţămînt militar săptămîna de serviciu este de şase zile cu o zi de odihnă. În cazul antrenării militarilor prin contract la executarea în¬datoririlor serviciului militar peste durata stabilită a timpului de serviciu în săptămînă şi imposibilităţii de a-i acorda timp pentru odihnă în alte zile ale săptămânii, acest timp se sumează şi se acor¬dă militarilor ca zile suplimentare de odihnă la concediul anual obligatoriu. 395. Programul zilnic al unităţii militare stabileşte în timp realizarea activităţilor zilnice ale efectivului subunităţilor şi statului major al unităţii militare. Programul zilnic este stabili¬t de către comandantul unităţii militare, ţinînd cont de misiunile ce revin unităţii militare, de anotimp şi de condiţiile climaterice. Acesta este elaborat pentru perioada de instruire şi poate fi actualizat de către comandantul uni¬tăţii militare pe parcursul desfăşurării exerciţiilor tactice, tragerilor, ieşirilor de campanie, executării serviciului de alarmă, servicii¬lor de garda şi celui interior, altor activităţi, ţinînd cont de specificul execută¬rii acestora. Programul zilnic al unităţii militare se află în documentaţia ser¬viciului de zi (pe panouri).
396. În programul zilnic trebuie să fie prevăzut timp pentru înviorarea de dimineaţă, toaleta de dimineaţă şi de seară, inspecţia de dimineaţă, şedinţele de instrucţie şi pentru pregătirea către acestea, pentru pregătirea serviciului de zi, schimbul îmbrăcămintei speciale (de lucru), curăţarea încălţămintei şi toaleta dinaintea mesei, servirea mesei, îngrijirea armamentului şi tehnicii militare, lucrul educativ şi sportiv în masă, informarea efectivului, audierea şi vizionarea programelor informative, primirea bolnavilor la punctele medicale, satisfacerea necesităţilor personale ale militarilor (cel puţin două ore), plimbare, apelul de seară şi opt ore pentru somn. Intervalele dintre primirea hranei nu trebuie să depăşească şapte ore şi nici să fie mai mici de patru ore. După prînz, în decursul a cel puţin 30 de minute, nu se vor desfăşura şedinţe sau lucrări. Adunările, şedinţele, precum şi activităţile educative, vizionarea spectacolelor, filmelor şi alte activităţi trebuie să fie terminate pînă la plimbarea de seară. 397. Timpul de serviciu al militarilor prin contract trebuie să prevadă timpul sosirii la serviciu şi plecării de la acesta, timpul întreruperii pentru primirea hranei (prînzului), pregătirii individuale (cel puţin patru ore pe săptămînă), pregătirii zilnice pentru desfăşurarea şedinţelor şi timpul pentru pregătirea fizică (cu o durata totală de cel puţin trei ore pe săptămînă). La determinarea timpului de serviciu se ţine cont de necesitatea executării de către militari a obligaţiilor funcţionale în corespundere cu misiunile unităţii şi programul zilnic, precum şi a măsurilor de menţinere a unităţii (subunităţii) militare în starea de pregătire permanentă în vederea luptei. 398. În scopul întreţinerii armamentului, tehnicii militare şi a altor mijloace materiale, utilării şi amenajării parcurilor şi obiectivelor bazei materiale de instrucţie, aducerii în ordine a unităţii militare şi executării altor lucrări, în fiecare săptămînă se organizează ziua de gospodărie, iar lunar - zi de parc. Săptămînal se desfăşoară îmbăierea efectivului cu schimbul lenjeriei de pat şi de corp. Zilele de parc, gospodărie se realizează conform planurilor elaborate de şeful compartimentului logistic, de comun acord cu şeful statului major, şi aprobate de către comandantul unităţii. Extrasele din acest plan se transmit subunităţilor. Lucrările în zilele de parc şi de gospodărie, precum şi cele de aducere în ordine a teritoriilor unităţilor militare se execută sub conducerea plutonierilor sau a tehnicienilor subunităţilor, iar în lipsa acestora – sub conducerea persoanelor ce le înlocuiesc. Conducătorii lucrărilor sînt responsabili de organizarea acestora, precum şi de respectarea regulilor tehnicii securităţii. 399. Zilele de duminică şi cele de sărbătoare sînt zile de odihnă pentru întreg efectivul, cu excepţia celui care execută serviciul de alarmă (serviciu de luptă) şi serviciul de zi. Zilele de odihnă şi cele de sărbătoare se desfăşoară conform planurilor elaborate de şeful compartimentului personal, de comun acord cu şeful statului major şi aprobat de către comandantul unităţii. În aceste zile, cît şi în timpul liber de şedinţe, cu efectivul se desfăşoară activităţi cultural-educative şi distractive, precum şi activităţi sportive. În ajunul zilelor de odihnă şi al celor de sărbătoare, stingerea se permite a fi efectuată cu o oră mai tîrziu, iar deşteptarea, în zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare, se efectuează mai tîrziu, la ora stabilită de comandantul unităţii militare. În zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare înviorarea de dimineaţa nu se desfăşoară.
Deşteptarea, inspecţia de dimineaţă şi apelul de seară
400. Dimineaţa, cu 10 minute pînă la semnalul „Deşteptarea”, sergentul de serviciu pe subunitate înfăptuieşte deşteptarea comandanţilor de grupe (echipe) şi locţiitorilor comandanţilor de plutoane, iar la ora stabilită (la semnalul „Deşteptarea”) - deşteptarea generală a subunităţii. 401. După deşteptare, se efectuează înviorarea de dimineaţă, curăţenia încăperilor şi a teritoriului, aranjarea aşternutului, toaleta de dimineaţă şi inspecţia de dimineaţă. 402. Pentru inspecţia de dimineaţă, la comanda sergentului de serviciu pe subunitate „Companie, pentru inspecţie – ADUNAREA”, locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe) adună în formaţie subunităţile lor la locul stabilit. Sergentul de serviciu pe subunitate, după ce a adunat subunitatea, raportează plutonierului de subunitate despre pregătirea subunităţii pentru inspecţie. La comanda plutonierului de subunitate, locţiitorii comandanţilor de plutoane şi comandanţii de grupe desfăşoară inspecţia de dimineaţă. 403. La inspecţiile de dimineaţă se verifică prezenţa militarilor, aspectul lor exterior şi respectarea de către ei a regulilor de igienă corporală. Militarii care necesită asistenţă medicală sînt înscrişi de către sergentul de serviciu pe subunitate (unitate) în registrul de evidenţă a bolnavilor (Anexa nr.18) pentru a fi trimişi la punctul medical al unităţii. La inspecţia de dimineaţă, comandanţii de grupe ordonă înlăturarea neajunsurilor depistate, controlează executarea şi raportează locţiitorilor comandanţilor de plutoane rezultatele inspecţiei, iar aceştia - plutonierului de subunitate. Starea picioarelor, ciorapilor (obielelor) şi a lenjeriei de corp se controlează periodic, de regulă, înainte de stingere. 404. Seara, înainte de apel, la ora prevăzută în programul zilnic, sub conducerea plutonierului de subunitate sau a unuia din locţiitorii comandanţilor de plutoane, se desfăşoară plimbarea de seară. În timpul plimbării de seară, efectivul interpretează cîntece ostăşeşti în componenţa subunităţii. După plimbare, la comanda sergentului de serviciu pe subunitate „Companie, pentru apel ADUNAREA”, locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe) adună în formaţie subunităţile lor pentru apel. Sergentul de serviciu pe subunitate, după ce a adunat subunitatea, raportează plutonierului de subunitate sau persoanei care îl înlocuieşte despre adunarea la apelul de seară. Plutonierul de subunitate sau persoana care îl înlocuieşte, după ce a dat comanda „DREPŢI”, începe apelul. La începutul apelului, el nominalizează gradele militare, numele militarilor înscrişi pe veci, pentru faptele lor de vitejie, în lista subunităţii (unităţii) sau ca soldaţi de onoare. La nominalizarea acestor militari, se raportează: „Cutare (gradul militar şi numele) a căzut cu moarte de erou în luptele pentru libertatea şi independenţa Patriei” sau „Soldatul de onoare al companiei (gradul militar şi numele) se află în rezervă”. După aceasta, plutonierul de subunitate sau persoana care îl înlocuieşte, controlează efecti¬vul conform listei nominale. Auzindu-şi numele, fiecare militar răspunde: „Prezent”. Pentru cei absenţi, răspund comandanţii de grupe. De exemplu: „În gardă”, „În concediu”. După apel, plutonierul de subunitate dă citire ordinelor şi dispoziţiunilor pe care trebuie să le cunoască toţi militarii, anunţă serviciul de zi pentru ziua următoare şi stabileşte (precizează) modalităţile de intervenţie în caz de alarmă sau incendiu. Locţiitorii comandanţilor de plutoane numesc militarii de rînd pentru efectuarea curăţeniei în ziua următoare. La ora stabilită, se dă semnalul „Stingerea”, se aprinde lumina de serviciu şi se stabileşte liniştea deplină. 405. Dacă în subunitate pe timpul inspecţiei de dimineaţă şi al apelului de seară se află comandantul subunităţii, plutonierul de subunitate raportează acestuia rezultatele inspecţiei (apelului). 406. Periodic, conform planului unităţii militare, se desfăşoară apelurile de seară generale. Locul de executare a apelului de seară trebuie să fie iluminat. La apelurile generale este obligat să asiste întregul efectiv al unităţii militare. Apelul întregului efectiv, conform listei nominale, este executat de comandanţii de subunităţi, iar rezultatele apelului sînt raportate comandantului (şefului) superior. La apelul general al unităţii militare, comandanţii de subunităţi independente ale unităţii raportează comandantului unităţii militare rezultatele apelului. După apelul general, comandantul de unitate militară dă comanda „DREPŢI” şi ordonă să se intoneze „Zorile”. La executarea apelului de seară general, după intonarea „Zorilor”, orchestra intonează Imnul de Stat al Republicii Moldova. După aceasta, subunităţile defilează sub acompaniamentul orchestrei. Dacă unitatea nu dispune de orchestră, sînt întrebuinţate mijloacele tehnice de reproducere a înregistrărilor sonore. Odată cu înce¬putul intonării „Zorilor", comandanţii de subunităţi, de la pluton în sus, duc mîna la coifură şi o lasă în jos la comanda „Pe loc REPAUS”, dată de comandantul unităţii îndată ce or¬chestra a încetat intonarea.
407. Pregătirea de luptă a militarilor constituie conţinutul de bază al ac¬tivităţii lor zilnice pe timp de pace. Măsurile determinate de planul pregătirii de luptă şi de orarul şedinţelor pot fi amînate numai de către comandatul (şeful) care a aprobat aceste do¬cumente. Şedinţele şi exerciţiile tactice, în scopul însuşirii de către militari a procedeelor de acţiune în lupta modernă, trebuie să fie desfăşurate în mod exigent şi fără simplificări. În şedinţele de instrucţie şi în exerciţiile tactice este antrenat întregul efectiv al unităţii. De şedinţe sînt scutite numai persoanele aflate în serviciul de zi şi la lucrările, prevăzute în ordi¬nul de zi pe unitate, precum şi militarii cărora le-a fost acordată zi de odihnă, ca recuperare pentru executarea serviciului în zi¬lele de odihnă sau în cele de sărbătoare. Cu soldaţii şi sergenţii eliberaţi pe motiv de boala de şedinţele în teren, la dispoziţiunea comandantului de subunitate, se organizează alte şedinţe în sălile de clasă. Comandanţii (şefii) vinovaţi de sustragerea efectivului de la şedinţe sînt traşi la răspundere. 408. Şedinţele încep şi se termină la semnal, în orele stabilite de programul zilnic. Înaintea începerii şedinţelor, comandanţii de grupe şi locţii¬torii comandanţilor de plutoane verifică prezenţa subordonaţilor, cît şi faptul dacă aceştia sînt îmbrăcaţi regulamentar şi echipamentul lor este ajustat şi dacă armele nu le sînt încărcate. După terminarea şedinţelor şi exerciţiilor tactice, comandanţii de subunităţi trebuie să controleze personal existenţa şi integritatea întregului armament, tehnicii militare şi a mijloacelor de antrenament şi de instrucţie, precum şi existentul muniţiilor. Armele şi cartuşierele sînt controlate de către coman¬danţii de grupe şi plutoane în modul stabilit. Rezultatele controlului sînt raportate în mod ierarhic. Muniţiile neconsumate şi tuburile se predau în modul stabilit. După şedinţe şi exerciţii tactice se execută întreţinerea armamentului, tehnicii militare şi a echipamentului, cît şi curăţenia locurilor de desfăşurare a şedinţelor. La decizia comandantului unităţii, trimiterea şi sosirea subunităţilor la instrucţii în teren se efectuează sub acompaniamentul orchestrei unităţii.
409. La ora stabilită în programul zilnic, pînă la începerea distribuirii hranei, medicul, în comun cu ofiţerul de serviciu pe unitate, trebuie să controleze calitatea hranei, să execute cîntăririle de control ale porţiilor, precum şi starea sanitară a încăperilor cantinei, veselei de masă şi bucătărie şi a inventarului. Hrana se probează zilnic de către comandantul unităţii sau, la indicaţia acestuia, de locţiitori sau de şefii de servicii. Rezultatele controlului se înscriu în registrul evidenţei controlului calităţii preparării hranei. La ora stabilită, ofiţerul de serviciu pe unitate permite distribuirea hranei.
410. Soldaţii şi sergenţii trebuie să sosească în cantină în formaţie, sub conducerea plutonierului(şefului) de subunitate. În cantină se interzice primirea hranei cu capul acoperit, în scurte călduroase (mantale) şi în îmbrăcăminte specială (de lucru). 411. Persoanele din serviciul de zi primesc hrana în orele stabilite de comandantul unităţii militare. Pentru bolnavii aflaţi la punctul medical al unităţii militare hrana se distribuie separat.
412. Militarii în termen au dreptul să se deplaseze liber în afara locului de amplasare a unităţilor militare, în limitele garnizoanelor în care sînt învoiţi, conform biletului de permisie. 413. Militarul în termen, dacă are rezultate bune la pregătirea de luptă şi nu i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, are dreptul la o permisie pe săptămînă în afara locului de dispunere a unităţii. Totodată, permisia militarilor trebuie să fie reglementată între subunităţile unităţii astfel ca ea să nu fie în detrimentul capacităţii de luptă a unităţii. 414. Militarii în termen beneficiază de dreptul la permisie în afara locului de dispunere a unităţii în zilele, orele şi în modul stabilit de comandantul unităţii cu permisiunea comandantului subunităţii. Militarii în termen pleacă în permisie în afara locului de dispunere a unităţii după depunerea Jurămîntului militar. Sîmbătă, duminică, în zilele din ajunul sărbătorilor şi în cele de sărbătoare, permisia se admite pînă la apelul de seară. Cu aprobarea comandantului de unitate, comandantul de subunitate le poate acorda militarilor în termen permisie pe motiv întemeiat şi în alte zile ale săptămînii, dar numai după şedinţele de instrucţie, pînă la apelul de seară sau pînă în dimineaţa zilei următoare (dar nu mai tîrziu decît pînă la începerea şedinţelor). Permisiile se realizează conform unui grafic. Succesiunea permisiilor este ţinută de către locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe). Militarilor în termen, care execută serviciul de alarmă şi serviciul de zi în zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare, permisii nu li se acordă. 415. Pentru aprobarea permisiei, militarii se adresează şefului lor nemijlocit. De exemplu: „Domnule sergent, rog să mi se permită o permisie pînă la ora 20.00”. Locţiitorii comandanţilor de plutoane (comandanţii de grupe) prezintă plutonierului de subunitate listele de permisie ale militarilor în termen, semnate de comandanţii de plutoane, pentru raport comandantului de companie. 416. La ora stabilită, sergentul de serviciu pe subunitate adună militarii care pleacă în permisie şi raportează plutonierului de subunitate. Plutonierul de subunitate inspectează vizual militarii, controlează aspectul lor exterior, faptul dacă cunosc regulile de executare a salutului militar, de comportare în stradă şi în alte locuri publice. După aceasta, el le înmînează acestora biletele de permisie, semnate de comandantul de subunitate (Anexa nr.18). Sergentul de serviciu pe subunitate îi înscrie pe militarii respectivi în registrul de evidenţă a permisiilor (Anexa nr.18), întocmeşte lista lor şi o prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate. Militarii în termen, care pleacă în permisie în afara locului de dispunere a unităţii, trebuie să aibă asupra lor legitimaţia de serviciu. Biletul de permisie este valabil numai în raza garnizoanei respective. 417. La înapoierea din permisie, militarii se prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate şi raportează despre sosire. Ofiţerul de serviciu pe unitate notează ora sosirii în lista de permise. După aceasta, învoiţii pleacă în subunitate, la sergentul de serviciu pe subunitate, predau biletele de permisie şi raportează şefului lor nemijlocit. De exemplu: „Domnule sergent, sînt soldatul Popescu. M-am prezentat din permisie. În timpul permisiei nimic deosebit nu s-a întîmplat (sau am primit observaţie de la… pentru ....)”. Sergentul de serviciu pe subunitate notează în registrul de evidenţă a permisiilor ora sosirii şi predă biletele de permisie plutonierului de subunitate. Dacă militarul soseşte în subunitate după stingere, el raportează şefului său nemijlocit în ziua următoare, pînă la inspecţia de dimineaţă. 418. Permisia studenţilor militari din anul întîi, în afara locului de dispunere a instituţiei de învăţămînt militar, se înfăptuieşte în modul stabilit pentru militarii în termen. Studenţilor militari din anii doi, trei şi patru, cît şi studenţilor militari care, prin decizia comandantului instituţiei, dispun de dreptul de a locui în afara locului de dispunere a instituţiei, după şedinţele de instrucţie şi orele obligatorii pentru activităţile stabilite în programul zilnic, le pot fi acordate permisii pînă la apelul de seară (pînă la începerea activităţilor din ziua următoare). 419. În unităţile militare (subunităţile independente), care se află în locuri îndepărtate de localităţi, şi în alte cazuri, cînd permisia în afara locurilor de dispunere în modul indicat nu este raţională, la decizia comandantului unităţii (subunităţii independente), în zilele de odihnă, se întreprind ieşiri organizate în grup (conform unui program cultural) în localităţile din apropiere (în oraş).
427. Vizitarea militarilor în termen este permisă de către comandantul unităţii în perioada stabilită de programul zilnic, în încăperea (locul) pentru vizitatori, repartizată anume în acest scop. 428. Prin ordin pe unitate, din rîndul sergenţilor, în timpul stabilit pentru vizitarea militarilor, este numită o persoană de serviciu pe camera vizitatorilor. Drepturile şi obligaţiile acesteia sînt stabilite într-o instrucţiune aprobată de şeful statului major. Persoanele care vizitează militarii sînt admise în camera vizitatorilor cu aprobarea sergentului de serviciu pe punctul de control. Sergentul de serviciu pe punctul de control (camera vizitatorilor) înregistrează toate datele referitoare la persoanele sosite în registrul evidenţei vizitatorilor (Anexa nr. 19), după care informează (prin intermediul sergentului de serviciu pe subunitate) militarul la care au sosit vizitatorii. 429. Membrii familiilor militarilor şi alte persoane, cu aprobarea comandantului unităţii, pot vizita cazarma, sala de mese, locul (ungheraşul) istoriei unităţii şi alte încăperi pentru a lua cunoştinţă de viaţa şi traiul efectivului unităţii. Pentru însoţirea lor şi pentru darea explicaţiilor necesare, sînt numiţi militarii pregătiţi în acest scop. 430. Vizitatorii care nu respectă regulile de politeţă şi comportament sau care sînt în stare de ebrietate (au cu ei băuturi alcoolice) nu sînt admişi pentru vizitarea militarilor. Cazarea pe timp de noapte în cazarmă a persoanelor străine nu se permite.