Evidenţa stimulărilor şi sancţiunilor disciplinare
Art.82. – Şefii nemijlociţi sînt obligaţi să raporteze ierarhic despre aplicarea stimulărilor şi sancţiunilor disciplinare faţă de:
a) soldaţi şi sergenţi – comandanţilor de companii şi celor egali cu ei, zilnic;
b) militarii prin contract – şefilor de state majore ale unităţilor militare, săptămînal.
Art.83. – Evidenţa stimulărilor şi a sancţiunilor disciplinare este ţinută în toate subunităţile (de la companie în sus), în unităţile militare şi în instituţii.
Art.84. – (1) Toate stimulările şi sancţiunile disciplinare prevăzute de prezentul regulament, inclusiv stimulările aplicate de comandant (şef) pentru întreg efectivul subunităţii, unităţii militare, instituţiei, sînt înscrise în fişa de serviciu (anexa nr.2 la prezentul regulament) în termen de cel mult 5 zile.
(2) Fişele de serviciu se completează:
a) în subunitate – pentru soldaţi şi sergenţi;
b) în statul major al unităţii militare – pentru subofiţeri şi ofiţeri;
c) în statul major ierarhic superior – pentru comandanţii (şefii) unităţilor militare (instituţiilor), pentru ofiţerii acestui stat major.
(3) La expirarea termenului de acţiune a sancţiunii disciplinare, în fişa de serviciu a militarului, la rubrica „Sancţiuni disciplinare”, serviciul personal al unităţii notează expirarea acţiunii sancţiunii disciplinare.
(4) În cazul în care sancţiunea disciplinară se ridică, în fişa de serviciu a militarului, la rubrica „Sancţiuni disciplinare”, serviciul personal al unităţii notează cînd şi de către cine a fost ridicată sancţiunea.