2. În sensul prezentului regulament, se definesc următoarele noţiuni:
Formaţie – dispunere a militarilor, subunităţilor şi unităţilor, stabilită de prezentul regulament, pentru acţiuni în comun, pe jos sau pe maşini.
Rînd – formaţie în care militarii sînt dispuşi unul lîngă altul, avînd umerii pe aceeaşi linie, la intervale stabilite.
Linie de maşini – formaţie în care maşinile sînt dispuse una lîngă alta pe aceeaşi linie.
Flanc – extremitatea dreaptă sau stîngă a unei formaţii. La întoarcerea formaţiei, denumirile flancurilor nu se schimbă.
Front – partea formaţiei spre care militarii sînt orientaţi cu faţa (maşinile – cu partea din faţă).
Spatele formaţiei – partea opusă frontului.
Interval – depărtarea pe linia frontului dintre doi militari (două maşini), două subunităţi şi unităţi.
Distanţă – depărtarea dintre doi militari (maşini) dispuşi unul în spatele celuilalt, dintre două subunităţi sau unităţi dispuse una în spatele celeilalte.
Lăţimea formaţiei – distanţa între flancuri.
Adîncimea formaţiei – distanţa între primul rînd (primul militar) şi ultimul rînd (ultimul militar), iar în cazul maşinilor – distanţa între prima linie de maşini (prima maşină) şi ultima linie de maşini (ultima maşină).
Formaţie pe două rînduri – formaţie în care militarii unui rînd sînt dispuşi în spatele altui rînd la distanţă de un pas (la o lungime de braţ cu palma pusă pe umărul militarului din faţă). Rîndurile se numesc primul şi al doilea. La întoarcerea formaţiei, denumirile rîndurilor nu se schimbă.
Formaţia pe un rînd şi formaţia pe două rînduri pot fi strînse sau rărite.
În formaţia strînsă, militarii sînt dispuşi în rînduri pe linia frontului, unul lîngă altul, la intervale egale cu lăţimea unei palme între coate. În formaţia rărită, militarii sînt dispuşi în rînduri pe linia frontului, unul lîngă altul, la intervale egale cu un pas sau la intervalele indicate de comandant.
Şir – doi militari care stau în formaţie pe două rînduri, unul în spatele celuilalt. Dacă după militarul din primul rînd nu se află militarul din spatele lui din rîndul al doilea, un astfel de şir se numeşte incomplet. La întoarcerea formaţiei pe două rînduri la stîngă împrejur, militarul din şirul incomplet trece în rîndul din faţă.
Coloană – formaţie în care militarii sînt dispuşi unul după celălalt, iar subunităţile (maşinile) – una după cealaltă (în adîncime) la distanţele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant. Coloanele pot fi cîte unul, cîte doi, cîte trei, cîte patru şi mai mulţi. Coloanele se folosesc pentru aranjarea subunităţilor şi unităţilor în formaţie de marş sau în linie.
Formaţie de adunare – formaţie în care subunităţile sînt constituite pe o linie a frontului în formaţie pe un rînd sau pe două rînduri (în linie de maşini) ori în linie de coloane la intervalele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant.
Formaţia de adunare se foloseşte pentru executarea verificărilor, numărătoarelor, revistelor, paradelor, precum şi în alte cazuri. Formaţie de marş – formaţie în care subunităţile sînt constituite în coloană sau subunităţile în coloane sînt constituite una în spatele celeilalte la distanţele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant.
Formaţia de marş se foloseşte pentru deplasarea subunităţilor la efectuarea unui marş, pentru defilare, pentru trecerea cu cîntec, precum şi în alte cazuri.
Direcţional – militarul (subunitatea, maşina) care se deplasează în capul coloanei în direcţia indicată. După direcţional îşi coordonează deplasarea ceilalţi militari (subunităţi, maşini).
Încheietor – militarul (subunitatea, maşina) care merge ultimul în coloană.
3. Conducerea formaţiei se realizează prin comenzi şi ordine, care se dau de către comandant cu vocea, prin semnale şi prin exemplul personal, precum şi se transmit cu ajutorul mijloacelor tehnice şi al agenţilor de legătură.
Comenzile şi ordinele pot fi transmise de-a lungul coloanei prin comandanţii de subunităţi (şefii de maşini) şi observatorii numiţi.
Conducerea în maşină se realizează prin comenzi şi ordine date cu vocea şi cu ajutorul mijloacelor de transmisiuni interioare.
În formaţie, comandantul superior se găseşte acolo de unde îi este mai comod să comande. Ceilalţi comandanţi dau comenzile rămînînd la locurile stabilite de regulament sau de comandantul superior.
Comandanţii de subunităţi, de la companie în sus, în formaţia de marş a batalionului şi a brigăzii, au voie să iasă din formaţie numai pentru darea comenzilor şi controlul executării lor.
4. Comenzile se împart în prevestitoare şi săvîrşitoare; comenzile pot fi şi numai săvârşitoare.
Comanda prevestitoare se dă clar, cu voce tare şi puţin prelung, pentru ca cei aflaţi în formaţie să înţeleagă ce acţiuni le cere comandantul. La orice comandă prevestitoare militarii, dacă se află în formaţie, iau poziţia „drepţi”, dacă se deplasează, trec la pasul de defilare, iar dacă sînt în repaus, se întorc cu faţa spre comandant şi iau poziţia „drepţi”.
Comanda săvîrşitoare (în prezentul regulament este tipărită cu majuscule) se dă, după o mică pauză, în continuarea comenzii prevestitoare, cu o voce mai puternică, cadenţat şi clar. După comanda săvîrşitoare urmează imediat executarea ei, energică şi precisă.
Pentru a atrage atenţia subunităţii sau a unui militar, în comanda prevestitoare, la necesitate, comandantul rosteşte denumirea subunităţii sau gradul şi numele militarului: De exemplu: „Pluton (Plutonul 3), STAI”; „Soldat Petrescu, la stînga împre-JUR”.
La executarea exerciţiilor cu arma, cînd în subunitate sînt mai multe tipuri de arme, în comanda prevestitoare, la necesitate, se indică denumirea armei: De exemplu: „Pistolul-mitralieră, la-PIEPT”, „Pe umăr – ARM” etc.
La darea comenzilor, intensitatea vocii trebuie să fie proporţională cu lăţimea şi adîncimea formaţiei, iar raportul trebuie să fie pronunţat clar, fără ridicarea bruscă a vocii.
5. Semnalele pentru conducerea formaţiei şi semnalele pentru conducerea maşinii sînt indicate în anexele nr.3 şi nr.4. La necesitate, comandantul poate stabili şi semnale suplimentare pentru conducerea formaţiei.
6. Comenzile care se referă la toate subunităţile se primesc şi se execută imediat de către toţi comandanţii de subunităţi şi şefii de maşini. La transmiterea comenzii prin semnal, se dă în prealabil, semnalul „ATENŢIUNE”, iar dacă comanda se referă numai la una din subunităţi, se dă semnalul care indică numărul acestei subunităţi. Pregătirea pentru a primi comanda prin semnal se indică, de asemenea, prin semnalul „ATENŢIUNE”. Primirea semnalului se confirmă prin repetarea lui sau prin darea semnalului respectiv subunităţii sale.
7. Pentru a anula sau a înceta executarea unei acţiuni, se dă comanda „LA LOC COMANDA”. La această comandă, se reia poziţia sau modul de acţiune iniţial.
8. În procesul de instruire se admite executarea instrucţiilor de front şi mişcărilor, prevăzute de prezentul regulament, în mod separat (pe părţi), precum şi cu ajutorul exerciţiilor pregătitoare.
9. La constituirea echipelor mixte, se execută numărătoarea pentru instrucţie pe subunităţi. Pentru numărătoare, militarii se adună în formaţie pe un rînd sau pe două rînduri şi se numără conform numărătoarei comune prevăzute la pct. 72. După aceasta, în funcţie de efectivul echipei, se execută consecutiv numărătoarea pe companii, plutoane şi grupe şi se numesc comandanţii acestor subunităţi. Pentru participarea la parade militare, precum şi în alte cazuri, subunitatea, la ordinul comandantului, se poate aduna într-o coloană cîte trei şi mai mulţi. În acest caz adunarea se efectuează, de regulă, după înălţime.
10. Adunarea subunităţilor se execută la comanda „ADUNAREA”, înainte de care se indică modul adunării. De exemplu: „Grupă, pe un rînd – ADUNAREA”. La această comandă, militarul este obligat: să-şi ocupe în fugă locul în formaţie; să ia intervalul şi distanţa stabilite; să apropie călcîiele, iar vîrfurile picioarelor – pe linia frontului şi depărtate în mod egal la lăţimea de o talpă; să privească înainte şi să fie gata să execute comenzile următoare.
11. O parte componentă a evaluării individuale a militarului la instrucţia de front este ţinuta militară, care cuprinde, la rîndul său, aspectul exterior şi frizura. Ţinuta militară indică apartenenţa persoanei date la structurile de forţă ale Republicii Moldova şi apartenenţa ei departamentale. Ea trebuie să pună în evidenţă nivelul înalt de disciplină militară şi buna pregătire pentru a îndeplini în orice timp ordinele în vederea apărării Patriei.
Ţinuta militară trebuie să fie călcată, curată, ajustată pe corp şi nu trebuie să fie modificată. Ţinuta militară se poartă în modul prevăzut de actele normative în vigoare.
Se interzice categoric ca militarii să poarte o combinaţie de ţinute militare. De exemplu: la ţinuta de campanie să se poarte pantofi în loc de bocanci cu carîmb înalt, cămaşă cu cravată în loc de maiou mozaicat, chipiu de paradă în loc de chipiu mozaicat, etc.
12. Frizura bărbaţilor trebuie să fie scurtă şi îngrijită. Coafura femeilor militare trebuie să fie îngrijită, părul mai lung decît nivelul umerilor să fie strîns; părul mai scurt decît nivelul umerilor se lasă în jos fără a fi strîns sub coifură (fig. 1).