Asfixia (sufocarea) apare în urma obstrucţiei (blocării) căilor respiratorii cu corpi străini (eterogeni), produse alimentare, apă, substanţe toxice şi a insuficienţei de oxigen în aerul inspirat. Potrivit mecanismului provocării, se cunosc asfixii mecanice (prin comprimare, traumare), toxice, ischemice etc. Starea de asfixie reprezintă indiciul principal privind aplicarea respiraţiei artificiale.
Respiraţia artificială Oprirea respiraţiei (în cazuri de şoc hipertermic, insolaţie, electrocutare, fulguraţie, submersiune pericol de înec etc.) reprezintă principalul indice privind aplicarea respiraţiei artificiale. Cunoaşterea de către militari a metodelor de respiraţie artificială are o însemnătate foarte mare la salvarea vieţii accidentaţilor. Respiraţia artificială se aplică cât mai urgent, deoarece lipsa respiraţiei, chiar şi pentru un timp scurt, poate duce la dereglări grave, irevocabile.
Înainte de a efectua respiraţia artificială trebuie: 1. De înlăturat toate cauzele, care împiedică respiraţia: - de curăţat cavitatea bucală., de scos limba şi de fixat de bărbie cu un bold sau o fâşie de tifon; - de scos îmbrăcămintea sau de descheiat gulerul şi de slăbit centura. 2. De efectuat respiraţia artificială în încăperi cu aer curat, respectând strict ritmul normal al respiraţiei - 16-20 respiraţii pe minut. 3. De aplicat respiraţia artificială până la apariţia respiraţiei de sine stătătoare sau a simptomelor evidente ale morţii.
Există multe metode de respiraţie artificială, dar cel mai frecvent sânt aplicate următoarele: Prima metodă. Victima este aşezată cu faţa în sus, sub spate (omoplaţi) se pune un rulou moale din îmbrăcăminte sau alt material. Persoana, care acordă primul ajutor, stând în genunchi la capul bolnavului, îi ia ambele mâini de antebraţe, mai aproape de coate şi le abate în părţi, ridicându-le în sus - are loc inspiraţia. Apoi le îndoaie din coate, ie apasă spre tors şi părţile laterale ale cutiei toracice - are loc expiraţia. Acest ajutor poate fi acordat şi de două persoane. Atunci fiecare din ei se lasă pe un genunchi, din ambele părţi ale accidentatului şi luând mâinile lui, efectuează mişcări ritmice indicate mai sus.
Metoda a doua - respiraţia gură la gură. În acest caz persoana, care acordă primul ajutor, suflă aerul, său expirat în gura accidentatului, umflându-i plămânii. Accidentatul este aşezat pe spate, gura se acoperă, dacă este posibil, cu tifon, batistă sau altă stofă, care permite să treacă aerul. Apoi persoana care acordă ajutor, se aşează în genunchi sau se culcă pe abdomen alături de el, o mână o aplică sub ceafa victimei, astfel încât gâtul să fie maximal drept, iar gura larg deschisă. Cu altă mână îi strânge nările şi inspirând adânc, se apropie cu gura sa de gura lui şi face o expiraţie deplină - are loc inspiraţia.
Masajul indirect al inimii. După primele 2 respiraţii artificiale este necesar de a controla daca este prezenta circulaţia sangvina – pulsul. In caz de lipsa a pulsului la artera carotida (la gat - lateral) imediat trebuie de efectuat masajul închis al inimii. Trebuie sa va situaţi din partea laterala a pacientului. Daca sunteţi in genunchi, trebuie sa fiţi cit mai aproape de pacient. Pipăind partea de sus a abdomenului, trebuie de găsit repede arcul costal. De la el, pe linia centrala a corpului, cu 2 degete mai sus, pe osul stern, amplasaţi baza palmei unei mini aşa ca degetele sa nu se atingă de cutia toracica, deasupra ei puneţi cealaltă mina si încrucişaţi degetele. Acesta este locul corect unde se vor face compresiile cardiace externe, la adâncimea de 4-5 cm (la maturi).
Umerii trebuie sa fie deasupra sinistratului iar mâinile – perpendicular pe corpul lui. Neîndoind mâinile in coate, apăsaţi pe cutia toracica. Manipulaţia trebuie efectuata ritmic si lent, dar nu brusc. Pentru a aprecia viteza de comprimare, număraţi apăsările. Daca facem numai masajul indirect al inimii, frecventa compresiilor trebuie sa fie de 80 – 100 apăsări pe minut. Pentru restabilirea funcţiei cardiace, deseori este suficienta o lovitura precordiala (in locul unde trebuie sa se facă compresiile la masajul indirect al inimii). Pentru aceasta palma unei mini se situează pe 1/3 inferioara a sternului si se aplica peste ea o lovitura scurta si brusca cu pumnul celeilalte mini. Se controlează pulsul pe artera carotida si in caz de lipsa, se trece la masajul indirect al inimii.
Este necesar de a fi foarte precauţi la copii si pacienţii in vârsta, deoarece oasele sunt mai slabe, mai sensibile si pot avea loc fracturi de coaste sau stern. Masajul inimii la copii (in dependenta de vârsta) se efectuează cu o putere mai mica si la o adâncitura mai mica. La copiii până la 1 an – se face cu 2 degete (arătător si mijlociu), sau cu degetele mari ale ambelor mini, cu frecventa de 140/minut la adâncimea de 1,5 - 2 cm; la copiii de 2 ani – la adâncimea 2,5 cm. La copiii de 5-8 ani, compresiile se fac cu palma unei singure mini, frecventa 100-120/minut la adâncimea 3 - 3,5cm. După 10 ani se pot folosi regulile pentru maturi, dar se ia in consideraţie constituţia (mărimea corpului) copilului sinistrat. Atunci, când oprirea respiraţiei este însoţita si de oprirea inimii, se face concomitent si respiraţia artificiala si masajul indirect al inimii. In acest caz, consecutivitatea procedurilor este următoarea: • se pregăteşte pacientul pentru reanimare • se verifica prezenta respiraţiei si a pulsului • se face o respiraţie artificiala de control • se fac 2 respiraţii artificiale, urmate imediat de • 15 compresii cardiace externe. • peste fiecare 1-2 minute de reanimare se face o scurta pauza pentru a verifica daca s-au restabilit respiraţia si bătăile inimii. In caz de restabilire a unei funcţii – se continua reanimarea pentru restabilirea celeilalte.